Mi-a atras atenția dramaturgul Doru Vatavului prin spectacolele sale rupte din cotidian, în care își asumă să dezbată teme care pot declanșa reacții ostile, dar care nuanțează și invită la schimbarea unor perspective. Am vorbit cu el despre descoperirea interesului pentru scris, cum caută un sens în proiectele lui și cum își menține trează curiozitatea.
Doru a copilărit într-un sat din județul Cluj, Măguri-Răcătău. Își amintește de atunci „multă verdeață, o alergătură constantă de dimineața până seara, joacă până la epuizare, genunchi juliți, ierni cu zăpadă mai mare decât mine și un tunel săpat de tata între casă și WC-ul de afară, povești de groază spuse de copiii mai mari, cățărat în căruțe, spre disperarea mamei – asta era cea mai interzisă boacănă, cățărat în copaci la furat de cireșe, plăcinte din noroi și plăcinte adevărate, pe plită, cu brânză și smântână făcute de tanti Cheția din vecini.' Nu avea cablu TV și nici desene animate. Se uita la TVR 1 și i-a rămas în minte Ciocănitoarea Woody, de care nu-i plăcea. În schimb, pe gustul lui era emisiunea Surprize, surprize. „Party trick-ul preferat al părinților mei era să le arate musafirilor cum știu să dansez ca Andreea Marin.' Pentru că și-a petrecut copilăria la țară, a căpătat o fascinație pentru oraș și se juca de-a munca la birou. „Îmi puneam în curte un scăunel pe care mă prefăceam că scriu, umpleam caiete întregi cu mâzgălituri.'
A studiat Calculatoare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Înainte să înceapă facultatea își dorea să dea admitere la film, dar n-a ales asta pentru că făcuse matematică-informatică și considera că acela e parcursul firesc. Auzise cât de greu este să trăiești ca artist în România și cât de bine o duc oamenii care lucrează în IT. „Habar n-aveam cine eram și ce-mi doream cu adevărat, eram influențabil, speriat de viitor, de asemenea alegeri mari, așa că am mers pe drumul care părea mai sigur.' După vreo doi ani, îl măcina dorința de a face orice, oricum, în zona artistică.
„De fiecare dată când ajungeam în vreun context care implica un soi de creativitate, simțeam din nou gustul acelui entuziasm care îmi dădea o poftă de viață pe care n-o accesam altfel.'
După terminarea facultății, s-a dezvoltat pe cont propriu în această direcție. A citit și a aplicat la toate masterclass-urile, workshop-urile și call-urile. A fost refuzat la toate doi-trei ani. „Apoi am organizat un workshop cu prietenii despre care știam că și-ar dori să scrie, de care ne-am ținut aproape un an.' După, răspunsurile la call-urile la care aplicase au devenit afirmative.
„În toți anii în care colecționam email-uri cu refuzuri, cred că am învățat să scriu aplicații mai convingătoare și să mă îndrept spre propuneri de texte care mă interesează cu adevărat.'
În 2021, trei proiecte i-au fost selectate în rezidențe și concursuri: un scenariu de scurtmetraj, unul de lungmetraj și altul de miniserie, pe care a și început să-l dezvolte pentru HBO. După încercări în trei ani la rând, a fost acceptat în rezidența de dramaturgie Drama 5 de la Reactor de creație și experiment, un spațiu cultural dedicat artelor performative din Cluj-Napoca. În cadrul programului, a scris prima lui piesă, Disco Regret, care a prins contur sub forma unui spectacol la Teatrul Metropolis, regizat de Irisz Kovacs, în care joacă Ioana Abur, Cezar Antal și Iosif Paștina. Regizoarea a venit la lectura piesei, organizată în urma rezidenței, și i-a spus că ar vrea să monteze acel text.
„M-a bucurat mult, pentru că îi știam fotografiile, îi văzusem un spectacol din facultate, eram deja fan și îmi doream foarte mult să fim prieteni, pentru că după fiecare discuție cu ea rămâneam energizat și inspirat.'
În aceeași vară, când s-au întâlnit la un prânz, i-a arătat câteva încercări de a scrie proză scurtă, iar una dintre ele era o povestire de o pagină și jumătate, familie normală.jpeg. Irisz i-a propus să o extindă într-o piesă de teatru și să aplice împreună la un open-call. În prezent, spectacolul se poate vedea la Apollo111 Teatrul, cu Pamela Iobaji, Cristina Toma, Adrian Ban, Florin Grigoraș și Bogdan Iancu în distribuție.
În timp, prietenia lui cu Irisz s-a dezvoltat și au creat o bază comună de teme, idei, dileme, referințe, inside jokes, obsesii, „un fel de macro-proiect pe termen lung care nu există în formă fizică, e ca o memorie pe care o împărțim. Dacă văd un film, citesc o carte sau ascult un album de muzică pe care îl simt ca fiind potrivit acolo, o anunț și viceversa.' Conversațiile lor ating și viețile lor personale, ce se întâmplă în lume din punct de vedere politic, cultura, arta și pop culture. Din tot acest amalgam ies la public spectacolele lor, iar colaborarea cu regizoarea îi aduce o mare bucurie. „Duo-ul cu Irisz ocupă un loc important în viața mea.'
În 2022, a scris textul spectacolului Centrul Central de la Teatrul de Comedie, la care Irisz semnează regia, care ne arată orizonturile periculoase ale speranțelor deșarte vândute de oamenii care asigură evadarea către o existență mai bună.
Și-a propus o comedie „și a ieșit o satiră în tușe destul de groase pe alocuri, care, sper eu, lasă loc să se întrevadă și un soi de vulnerabilitate către care textul și spectacolul privesc cu înțelegere și empatie – o nevoie (care se transformă adesea în disperare) a omului zilelor noastre de a se agăța de orice potențială soluție care-i promite alinare într-o realitate copleșitoare.'
În etapa de cercetare, s-a îndreptat către cotloanele vicioase ale industriei de wellness „și spre mărturii reale ale celor care au avut experiențe cu Ayahuasca, fie că încercau să depășească momente de criză personală sau să caute răspunsuri la marile întrebări ale vieții.' Pentru Doru, a fost eliberator să scrie a doua jumătate, pentru că s-a desprins de orice convenție, și-a permis să explodeze și să amestece în mod fulgerător rezolvările poveștilor primei părți într-un carusel hipnotizant.
„Incapacitatea omului de a accepta haosul e una dintre temele care încă mă interesează și o tot văd ieșind la suprafață în ceea ce lucrez.'
În toamna anului 2024, în cadrul Festivalului Național de Teatru, am văzut Bujor, spectacolul regizat de Leta Popescu, care tratează subiecte precum educația sexuală, homofobia și exemplele de masculinitate toxică. Doru a scris textul („destul de autobiografic', după cum îl descrie) pentru trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini' din Galați. Pornește de la cazul real al unui învățător, care n-a mai primit catedră la o școală din București după ce părinții elevilor săi au fost revoltați de o postare veche de-a lui de pe Facebook, în care se poziționa împotriva referendumului pentru schimbarea definiției familiei din Constituție, din 2018. Este singurul eveniment adevărat împrumutat de personajul principal, învățătorul Bujor.
„Pe marginea lui am țesut întâmplări inspirate din propria mea copilărie și adolescență, legate de descoperirea și interogarea sexualității, într-un colaj comic de tip coming-of-age, laolaltă cu o ședință cu părinții în care acest învățător trebuie să rezolve un scandal iscat în clasă din cauza misterului în jurul căruia sexul este învăluit, până foarte (sau prea) târziu.'
A fost spectacolul după care a primit primele mesaje insultătoare pe Internet, dar și unul dintre cele care a stârnit conversații nuanțate.
„Educația sexuală și temele queer sunt încă subiecte tabu și se pare că, în loc să existe mai multă deschidere spre ele, se întâmplă opusul, și nu doar la noi.'
A vorbit cu mulți oameni din generația lui care au rezonat puternic cu proiectul, dar și cu părinți care și-au dus copiii adolescenți să-l vadă.
„Am simțit că spectacolul și-a atins scopul mai ales când am primit mesaje de la oameni queer care mi-au spus că și-au regăsit propria experiență reprezentată pe scenă și s-au simțit, într-o oarecare măsură, văzuți și înțeleși.'
Pe lângă scris, Doru profesează part-time ca inginer software. În ultimii ani, a câștigat teren scrisul, dorindu-și să capete mai multă experiență ca dramaturg, și acum nu mai simte un dezechilibru între cele două laturi ale sale. Iar acestea se intersectează, pentru că în amândouă are nevoie de o gândire structurală.
În prezent, se pregătește de premiera de pe 6 și 7 septembrie de la Teatrul Dramaturgilor Români a unui nou spectacol pe care l-a scris, Anticlimax, în regia lui Bobi Pricop (care și joacă alături de Adrian Ban, Ama Beschieru, Anamaria Codiță, Maria Moroșan, Vlad Pânzaru și Dan Pughineanu.) La casting, actrițele și actorii au putut să propună explorări proprii despre tema proiectului, încălzirea globală, despre cum comunică arta despre subiectul acesta și dacă ar fi asta o modalitate de a face activism.
Teatrul îi aduce lui Doru un spațiu în care să-și lase imaginația să zburde liberă pe cât posibil, să inventeze povești și apoi să le urmeze cursul, „să tot sap sperând să dau cât mai des de norocul ca poveștile acelea să atingă niște teme relevante, să pună câteva întrebări potrivite, să facă puțină dreptate cuiva neîndreptățit, să invite la empatie, și, în final, să stârnească un mic sentiment.' Intuiește că valoarea teatrului se apropie de ideea de experiență și comunitate, iar prin aceste două coordonate își consolidează limbajul pe care și-l articulează ca dramaturg. Ecourile vin și din partea industriei, pentru că a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2025 la categoria cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută pentru Rătăcirea, o dramă fantasy folk-horror eco-feministă cu accente de musical, scrisă exclusiv în dialect ardelenesc, produsă de Asociația Pro Teatru din Zalău. Spectacolul și-a găsit o casă și poate fi văzut la Teatrul Metropolis din București.
Citește și:
E încă viață în bibliotecile rurale
Foto: Irisz Kovacs