Petele pigmentare (hiperpigmentarea pielii) apar din cauza supraproducţiei de melanină, pigmentul responsabil de culoarea părului, a ochilor, respectiv a pielii. Există mai mulţi factori care contribuie la apariţia petelor pigmentare, printre care expunerea la soare, înaintarea în vârstă, modificările hormonale, factorul genetic, fumatul, administrarea unor medicamente, diabetul, unele afecţiuni tiroidiene etc.
Deşi nu pun viaţa în pericol, petele pigmentare sunt inestetice şi „umbresc’ chipul, dar pot apărea şi pe zone precum antebraţe, umeri, spate. Nu sunt dureroase, au aceeaşi textură ca pielea, fiind plate la atingere, iar în ce priveşte culoarea – variază de la maro deschis până la negru. Pot să apară separat sau pot fi grupate, având de regulă forme rotunde sau ovale.
Astfel, îngrijirea tenului hiperpigmentat trebuie adaptată în funcţie de nevoile acestuia, cu ingrediente precum vitamina C, hidroxiresveratrol (un derivat al resveratrolului), vitamina E, vitamina B3. Din gama Rilastil D-Clar fac parte astfel de produse, pe care le puteţi achiziţiona din farmaciile Catena, unde veţi benefici, desigur, de sfaturile profesioniştilor, astfel încât să faceţi cele mai bune alegeri de fiecare dată.
De ce să alegeţi un produs sub formă de picături concentrate?
După cum spune şi denumirea, deoarece conţin o concentraţie mai mare de ingrediente active, cu acţiune şi efecte ce pot fi observate mai uşor. Un astfel de produs este şi D-Clar Picături concentrate pentru depigmentare, cu o formulă special creată împotriva petelor pigmentare cauzate de expunerea la soare, de administrarea unor medicamente, postinflamații (acnee), uniformizând tenul şi redându-i luminozitatea.
Ingrediente şi beneficii:
- hidroxiresveratrol (derivat al resveratrolului) – depigmentează progresiv şi uniformizează tenul;
- AHA (acizi alfa-hidroxi) şi tripeptide lipozomale (molecule antioxidante) – cu rol de exfoliere, acţionând împotriva hiperpigmentării şi stimulând producţia de colagen;
- vitamina E şi Gamma oryzanol (compus natural extras din uleiul de tărâțe de orez) – protejează pielea, prevenind hiperpigmentarea;
- ADN de sodiu şi acid hialuronic – ajută la stimularea regenerării celulare, redându-i tenului elasticitatea.
Ce înseamnă un ritualul complet anti-pete?
Un ritual complet pentru tenul hiperpigmentat presupune utilizarea mai multor produse din aceeaşi gamă, cu un obiectiv comun: o piele luminoasă, strălucitoare, fără pată. Alături de D-Clar Picături concentrate pentru depigmentare se recomandă utilizarea D-Clar Cremă pentru depigmentare zilnică. Aceasta contribuie la reducerea vizibilă a aspectului petelor pigmentare, redând strălucirea tenului.
Conţine:
- hidroxiresveratrol: contribuie la estomparea petelor pigmentare;
- complex Clari-tech (vitamina C, vitamina B3 – niacinamidă – şi tetrapeptide-30) – ce ajută la reducerea vizibilă a petelor pigmentare şi imperfecţiunilor;
- vitamina E şi Gamma oryzanol – previn hiperpigmentarea, protejând totodată pielea împotriva factorilor externi precum poluarea;
- ADN de sodiu şi acid hialuronic – catifelează şi menţin elasticitatea tenului.
D-Clar Cremă pentru depigmentare zilnică se aplică seara, pe tenul curat.
Ten cu aspect uniform?
Da, cu D-Clar Cremă colorată pentru uniformizare. Dacă vă confrunţi cu petele pigmentare, aveţi nevoie şi de fotoprotecţie. Crema are o textură catifelată, ce are la bază complexul Clari-tech, ajutând la prevenirea petelor pigmentare şi oferind protecţie 50+. Are pigmenţi ce uniformizează pielea, oferind totodată protecţie cu spectru UVA-UVB. În plus, îngrijeşte cu delicateţe tenul expus la soare, care are nevoie de hidratare şi ajută la reducerea riscului apariţiei arsurilor solare, fără a irita zona ochilor.
Se recomandă aplicarea cu 30 de minute înainte de expunerea la soare, fiind necesară reaplicarea o dată la două ore.
De ce să alegeţi o farmacie pentru a cumpăra produse de îngrijire?
În farmaciile Catena nu găsiţi doar produsele de îngrijire de care aveţi nevoie, ci veţi beneficia de sfaturi profesioniste şi recomandări personalizate pentru nevoile pielii şi nu numai. Veţi întâlni farmacişti profesionişti, foarte bine pregătiţi, gata să vă vină în ajutor şi să ofere consiliere în ce priveşte problemele pielii. În plus, aveţi la dispoziţie o gamă variată de produse farmaceutice, vitamine şi suplimente alimentare, asta pentru că frumuseţea vine şi din interior.
Fiecare dintre noi are o farmacie Catena în drumul său sau pe lângă casă, noi o numim farmacia din proximitate, aşa că efortul nu va fi prea mare. În plus, Catena este o farmacie care oferă card de fidelitatea, pentru a vă putea bucura de beneficiile oferite.
Iar dacă timpul nu vă este cel mai bun prieten, în reţeaua Catena sunt şi farmacii cu program non-stop.
Hiperpigmentare vs. hipopigmentare
- În hiperpigmentare: organismul produce prea multă melanină vs. în hipopigmentare: organismul produce o cantitate insuficientă de melanină.
- În hiperpigmentare: pete maronii vs. în hipopigmentare: pete albe.
- În hiperpigmentare: expunerea la soare, modificări hormonale, înaintarea în vârstă, inflamaţiile, administrarea unor medicamente vs. în hipopigmentare: afecţiuni atutoimune, infecţii fungice, traumatisme ale pielii, psoriazis.
- În hiperpigmentare: aplicarea cremelor cu factor de protecţie solară, consumul alimentelor care conţin B12 vs. în hipopigmentare: tratarea afecţiunii de bază, reducerea expunerii pielii la substanţe chimice, aplicarea produselor cu factor de protecţie solară tot timpul anului.