Cum trebuie să fie inelul de logodnă perfect?

Cum trebuie să fie inelul de logodnă perfect?

Atunci când intri într-un magazin de bijuterii poate fi dificil să găsești inelul perfect de logodnă dintr-o gamă atât de variată de modele. Însă, trebuie să te gândești că această bijuterie va fi purtată de către partenera ta în fiecare zi, așa că acest accesoriu trebuie să fie în primul rând confortabil, dar în același timp – spectaculos. Așa că iată câteva indicii despre cum ar trebui să arate inelul de logodnă perfect pentru viitoarea ta soție.

Aur alb sau galben?

În general, inelele de logodnă sunt realizate din aur galben, alb sau platină, însă, în ultimii ani, aurul roz a devenit din ce în ce mai căutat, fiind o alternativă modernă. Dacă îți dorești să faci o alegere clasică, poți opta pentru un inel din aur galben, iar dacă bugetul îți permite să optezi pentru un metal mai scump, atunci platina este varianta ideală. Platina este considerată cel mai nobil metal prețios, fiind mult mai rezistentă la zgârieturi. De asemenea, platina este o alegere ideală pentru persoanele care sunt alergice la aurul alb sau argint.

Măsura potrivită

Dacă vrei să îți impresionezi viitoarea soție cu inelul de logodnă perfect, atunci ar trebui să te asiguri că bijuteria pe care o vei alege i se va potrivi din prima, fără să fie necesare alte modificări. Tocmai de aceea, ar fi ideal să faci rost de un inel din colecția de bijuterii a partenerei tale, pentru a avea dimensiunea corectă. Iar dacă aceasta nu poartă bijuterii, poți improviza, pregătind un inel dintr-o panglică, astfel încât să poți modela un inel fix pe măsura degetului ei.

Certificat de autenticitate

Cumpărarea unui inel logodnă poate fi una dintre cele mai scumpe achiziții pe care o persoană o poate face de-a lungul vieții. Tocmai de aceea, atunci când alegi o astfel de bijuterie atât de specială trebuie să îți dedici tot timpul necesar, astfel încât să cumperi un inel de calitate. După ce ai găsit bijuteria ideală, ar fi ideal să ceri și un certificat de autenticitate, mai ales dacă este vorba de un inel cu diamant. 

Spre exemplu, pentru a alege un diamant veritabil, poți verifica cei 4C, care reprezintă standardul special, pe baza căruia experții pot evalua valoarea unui diamant. Prin cei „4C' ne referim de fapt la claritatea unui diamant – care indică gradul de puritate al acestuia, la tăietura acestuia  – care reprezintă procesul de finisare prin care diamantul devine mai strălucitor, la carate – care influențează prețul bijuteriei și la culoarea pietrei – diamantele incolore fiind considerate a fi premium.

Un inel care atrage toate privirile

Dacă iubita ta acordă întotdeauna atenție fiecărui detaliu atunci când își alege ținutele, atunci ar trebui să alegi un inel de logodnă care să epateze. Caută o bijuterie care să atragă toate privirile, cum ar fi un inel cu diamante. Chiar dacă în magazinele de bijuterii există o gamă variată de inele logodnă cu diamante, poți opta pentru un inel de tip halo, care să cuprindă o piatră mare în mijloc, înconjurată de alte pietre mai mici. Un astfel de inel cu diamant ar ieși cu siguranță în evidență, iar iubita ta l-ar purta întotdeauna cu plăcere. 

Alege un design modern

Dacă vrei ca viitoarea ta soție să poarte un inel spectaculos, optează pentru un design modern, care să iasă din tiparele clasice. Spre exemplu, poți opta pentru un inel de logodnă cu bandă lată sau împletită. De asemenea, poți alege un inel cu o formă atipică, futuristă, fără diamante sau alte pietre prețioase. 

Iar dacă partenera ta este o fire romantică, o poți surprinde cu un inel de logodnă boem. Caută o bijuterie vintage, cu ornamente sofisticate și detalii filigranate. Un astfel de inel este considerat a fi o adevărată comoară de familie, fiind transmis din generație în generație.

Așadar, atunci când alegi inelul de logodnă pentru viitoarea ta soție trebuie să iei în calcul mai multe aspecte. Fiind vorba de o bijuterie extrem de specială în viața unei femei, este necesar să te asiguri că modelul pe care îl alegi se potrivește cu stilul viitoarei tale soții.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din advertorial