Sursa foto: www.bookzone.ro
Vești bune pentru toți cititorii care adoră cărțile scrise de Colleen Hoover și care au citit cu sufletul la gură Totul se termină cu noi. A apărut cartea Totul începe cu noi, care continuă povestea din primul volum și oferă cititorilor mai multe informații despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Înainte de a-ți prezenta pe scurt ceea ce se întâmplă în al doilea volum al seriei, îți prezentăm prima parte a poveștii, care cu siguranță te va impresiona.
Lily, protagonista seriei este o tânără care nu a avut cea mai ușoară viață. Cu toate acestea, a muncit din greu pentru a-și îndeplini țelurile. A absolvit liceul, a reușit să se mute la Boston și are propria afacere. Părea că și-a găsit liniștea, însă în viața ei apare Ryle Kincaid, un neurochirurg chipeș, care îi va schimba viața. Ryle este încăpățânat, chiar puțin arogant, însă în același timp este sensibil, deștept, iar Lily îl atrage. Cu toate acestea, Ryle nu dorește o relație de lungă durată. Cu timpul, pare că Lily va deveni excepția de la regulă. Lily vrea neapărat să afle ce s-a întâmplat în viața lui Ryle, însă tot ce reușește este să se lase copleșită de gândurile sale despre prima ei iubire, Atlas. Având în vedere că viața ne ia mereu prin surprindere, în viața lui Lily reapare Atlas și brusc, relația cu Ryle este amenințată.
Al doilea roman, Totul incepe cu noi, îi prezintă pe Lily și Ryle care și-au găsit echilibrul și au reușit să împartă custodia fiicei lor, Emerson. Viața părea că intră pe un făgaș normal, când Lily îl reîntâlnește pe Atlas din întâmplare. Bărbatul este foarte fericit, deoarece are impresia că poate relua povestea cu Lily.
Cu toate că și Lily este entuziasmată, curând gândurile nu îi vor da pace. Ryle nu mai este soțul său, însă face parte din viața ei și cu greu ar accepta un alt bărbat în viața lui Lily și a fiicei sale.
Romanul este scris din perspectiva lui Lily și a lui Atlas și prezintă în detaliu trecutul lui Atlas, dar și modul în care cei doi se regăsesc și reaprind dragostea din perioada adolescenței. Cu toate că sentimentele lor cresc, cei doi se regăsesc la fiecare pas în umbra lui Ryle, care s-a dovedit a fi impulsiv. Ryle crede că Atlas este de vină pentru eșecul căsniciei cu Lily.
Dacă vrei să afli ce s-a întâmplat între cei trei și care va fi deznodământul, comandă ambele cărți de pe BOOKZONE. Este bine de știut că în această librărie online vei găsi și alte romane scrise de Colleen Hoover, pe care le vei citi cu sufletul la gură. Noua carte, Totul incepe cu noi, este disponibilă la pre-comandă și va fi livrată începând cu data de 1 februarie, așa că grăbește-te pentru a o comanda și vei fi printre primii care o va citi.