Prințul George, elev la una dintre cele mai exclusiviste școli din Marea Britanie. Suma exorbitantă plătită de părinți pe un trimestru

Prințul George, fiul cel mare al Prințului William și al lui Kate Middleton, învață la una dintre cele mai exclusiviste școli din Marea Britanie.

Prințul George, fiul cel mare al Prințului William și al lui Kate Middleton, nu este doar elev la una dintre cele mai exclusiviste școli din Marea Britanie, ci urmează și un program tip internat. Dezvăluirea a fost făcută chiar de Prințul William și a atras atenția asupra instituției de învățământ Lambrook School, locul unde învață cei trei copii ai familiei regale britanice.


Situată în Berkshire, aproape de Ascot, Lambrook School este o școală independentă mixtă pentru copii cu vârste între 3 și 13 ani, întinsă pe aproximativ 21 de hectare. Instituția este recunoscută pentru facilitățile moderne și sistemul educațional de elită, fiind considerată o alegere potrivită pentru pregătirea viitorilor lideri.

Într-o intervenție la Heart FM, Prințul William a dezvăluit că George, în vârstă de 12 ani, petrece timp și în regim de internat.

„George a rămas aseară la internat. Charlotte și Louis, dacă mă ascultați, aveți grijă să ajungeți la timp și să nu vă certați pe ce ascultați în dimineața asta', a spus Prințul William.


Școala Lambrook oferă variante de internat flexibil și săptămânal pentru elevii de peste 7 ani. Prințul și Prințesa de Wales pot alege inclusiv ca George să rămână doar o noapte pe săptămână, în funcție de program.

Nu este cunoscut cât de des folosește familia regală această opțiune, însă costurile pot ajunge la aproximativ 12.300 de euro pe trimestru.

George nu este singurul copil al familiei regale care învață aici. Prințesa Charlotte, în vârstă de 11 ani, și Prințul Louis, de 8 ani, sunt, la rândul lor, elevi la Lambrook, însă participă la cursuri în regim de zi.

Școala dispune de facilități impresionante, inclusiv o piscină de 25 de metri, teren de golf cu nouă găuri, terenuri sportive, squash, cricket și numeroase activități extracurriculare. Elevii pot participa inclusiv la apicultură, una dintre pasiunile Prințesei Kate, dar și la scufundări.

Potrivit reprezentanților școlii, experiența internatului îi ajută pe copii să își dezvolte independența și să se pregătească pentru următoarele etape ale educației.


„Experiența și independența dobândite prin sistemul de internat la această vârstă reprezintă un pas extrem de pozitiv și util pentru ceea ce îi așteaptă pe copii în școlile viitoare și mai departe în viață', se arată pe site-ul instituției.

Reprezentanții Lambrook mai precizează că elevii de la internat sunt integrați complet în atmosfera școlii.

„Toți elevii de la internat fac parte dintr-un mediu care funcționează ca o a doua familie, unde mănâncă, învață și se relaxează împreună, profitând din plin de facilitățile excelente disponibile în campus.'


În sezonul cald, elevii participă la activități precum înot, golf, cricket și jocuri în aer liber, în timp ce iarna programul include seri de film, gătit și alte activități recreative.

Fondată în 1860, Lambrook are o istorie impresionantă și numeroși absolvenți cunoscuți. Printre foștii elevi s-au numărat inclusiv nepoți ai Reginei Victoria, dar și actorul Alex Pettyfer.Instituția este apreciată și pentru standardele academice ridicate. Cu aproximativ 630 de elevi, Lambrook este considerată una dintre cele mai prestigioase școli pregătitoare din Marea Britanie, iar 95% dintre absolvenți continuă studiile la licee cu sistem de internat.


Din toamnă, Prințul George urmează să înceapă studiile secundare, însă Prințul William și Kate Middleton nu au anunțat încă ce instituție de învățământ au ales pentru viitorul moștenitor al tronului britanic.

Citește și:
ELLE NEW MEDIA AWARDS 2026 – Best people, best crowd

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people