Dacă te gândești excesiv la o situație, o analizezi și o diseci din toate punctele de vedere și iei în calcul, în aproape toate contextele, mai întâi scenariile negative, află că nu ești singura, pentru că restul zodiilor de mai jos procedează la fel.
Fecioară
Fecioarele cu greu ajung să fie mai înțelegătoare cu ele. Dacă greșesc cu ceva, se critică foarte dur, iar încrederea în propria persoană le scade imediat. Mereu au avut această intenție de a demonstra că sunt cele mai bune și că au muncit din greu pentru realizările lor. Dar, când le scapă un detaliu, chiar și atunci când este vorba despre unul lipsit de vreo însemnătate, se simt vinovate și scapă cu multă dificultate de acest sentiment.
Balanță
Balanțele sunt predispuse să facă o dramă din aproape orice și să se simtă epuizate din cauza asta. Dacă planul lor nu decurge așa cum ar trebui, se panichează instant și iau în considerare toate scenariile negative. Oricât de mult ar încerca să ajungă la o stare de liniște, în mintea lor tot rulează tot felul de eventuale probleme care ar putea apărea. Starea aceasta de tensiune în care trăiesc le va dăuna extrem de mult din punct de vedere al sănătății mintale.
Gemeni
Gemenii au această tendință, care devine de multe ori și nesănătoasă, de a-și analiza prea mult fiecare decizie pe care o au. Deși în esență este bine, uneori mai trebuie să fie spontani, să accepte oportunitățile care apar și care pot contribui la avansarea lor în carieră. Se întâmplă de multe ori să refuze proiecte importante din teama de a nu greși. Se simt tot timpul urmăriți de frica de eșec și de necunoscut, dar, cu puțin curaj, vor reuși să prindă mai multă încredere în forțele lor.
Citește și:
Cum reușește fiecare zodie să treacă peste situațiile dramatice dintr-o relație
Foto: PR