Theo Rose a devenit mamă pentru prima dată în vara anului 2023. Artista și soțul ei, Anghel Damian, au împreună un băiețel, pe Sasha Ioan. Cântăreața și regizorul s-au căsătorit în toamna anului 2024, în cadrul unui eveniment discret.
Cuprins
Cuprins
Theo Rose, confesiuni despre fiul ei, Sasha
Theo Rose își obișnuiește fanii cu o sinceritate debordantă, iar cea mai recentă confesiune a artistei a atins o coardă sensibilă în rândul comunității sale virtuale. După câteva zile extrem de solicitante, în care s-a împărțit între carieră, familie și probleme neșteptate de sănătate, vedeta a împărtășit un moment de o puritate rară, oferit de fiul ei, Sasha.
Ultima perioadă a fost o adevărată probă de foc pentru artistă. Într-o postare sinceră pe rețelele de socializare, Theo Rose a dezvăluit că s-a confruntat cu temperaturi extreme, filmări maraton pentru două videoclipuri și absența soțului ei, regizorul Anghel Damian, plecat la filmări în zona Făgărașului. O altă provocare a fost o herpangină rebelă, care i-a testat limitele fizice.
„Săptămâna asta am trăit cea mai aprigă căldură, m-am jucat cu zeci de copii, am filmat două videoclipuri pe sistemul „Doamne-ajută', am avut soțul plecat la filmări prin Făgăraș și, pe final, am aflat ce e aia herpangina.'
Însă, când epuizarea părea să își spună cuvântul, un gest simplu din partea fiului ei, Sasha, a șters toată oboseala. Băiețelul s-a apropiat de mama sa, a mângâiat-o pe mână și i-a adresat o rugăminte profundă, cu inocența specifică vârstei. Reacția artistei a fost pe măsura încărcăturii emoționale
„Credeam că asta a fost concluzia săptămânii, dar azi a venit Sasha, m-a mângâiat pe mână și mi-a spus:
— Mami, să nu te faci bătrână.
Mi s-a părut nedrept de frumos. Copiii chiar cred că dacă iubești pe cineva suficient, îi poți cere să rămână așa cum îl știi.'
Sasha, fiul lui Theo Rose & Anghel Damian, a împlinit 3 ani
Sasha, fiul lui Theo Rose & Anghel Damian, a împlinit 3 ani pe 14 iunie. Artista a dezvăluit o imagine specială, realizată în timpul unei vacanțe, în care apare ținându-l în brațe pe fiul ei.
„3 ani astăzi. Implozie de bucurie și iubire în viața și casa noastră… Sasha. Mulțumim tuturor pentru toate urările!', a transmis artista pe social media.
Anghel Damian, confesiuni amuzante despre băiețelul pe care îl are cu Theo Rose
Theo Rose și Anghel Damian sunt rezervați în ceea ce privește povestea lor de dragoste. Până acum, nu au dezvăluit fotografii în care să i se vadă chipul fiului lor, Sasha, preferând să îi protejeze intimitatea.
Într-un interviu acordat recent, Anghel Damian, cunoscut publicului ca regizor, scenarist și actor, implicat în producții precum „Vlad', „Clanul', „Tătuțu’', „Cei trimiși' sau „Groapa', a vorbit deschis despre responsabilitățile de părinte și despre modul în care băiatul pe care îl are cu Theo Rose îl surprinde constant.
„Și asta e o chestie importantă, să poți să ai condiția să-l lași să facă ceva. Să nu trebuiască să fie ca pe vremuri: să fii neapărat inginer, doctor, avocat, toate aceste profesii care, vezi Doamne, îți dau un statut. Noi avem o gândire liberă. Ce va dori… nici nu îl încurajăm, nici nu îl descurajăm. Să-și facă drumul cum simte', a povestit el pentru Libertatea.
Citește și:
Cadoul neașteptat primit de Ramona Olaru la aniversarea a 37 de ani. Asistenta TV a plâns de emoție
Foto: Instagram