Denis Hanganu revine pe micile ecrane. În ce serial va putea fi urmărit actorul cunoscut pentru rolul din Clanul: „Un personaj calculat, rece…”

După rolul emblematic realizat în serialul CLANUL, Denis Hanganu a acceptat o nouă provocare profesională.

Actorii producției VOYO Original Groapa s-au întors pe platourile de filmare, unde pregătesc un nou sezon, care se anunță a fi plin de surprize.


Denis Hanganu, rol important în serialul Groapa

Unul dintre actorii apreciați de către cei de acasă, Denis Hanganu, se alătură distribuției noului sezon.

„În primul rând, o văd ca pe o continuitate frumoasă a parcursului meu în acest trust de televiziune tare drag mie, având în vedere colaborarea grozavă pe care am avut-o până acum și legătura care s-a construit. E un spațiu în care simt că pot crește, că sunt provocat constant și că ideile mele sunt ascultate. Asta contează enorm într-un context creativ, mai ales când intri în proiecte atât de puternice', a declarat Denis Hanganu despre revenirea sa într-un nou serial.


După rolul emblematic realizat în serialul CLANUL, actorul a acceptat provocarea de a intra în universul nemilos al familiei Vlahu, din Groapa. În acest nou proiect, Denis Hanganu îl va interpreta pe Dragu, un personaj enigmatic ce va tulbura lumea Almei și a lui Sasha.

„Am plăcerea de a fi antagonistul serialului „Groapa' și de a juca un personaj calculat, rece, care acționează după propriile reguli. Are un trecut încărcat, iar deciziile lui sunt influențate de traume și de o nevoie de control. Nu stă să se întrebe dacă e „bine' sau „rău', ci dacă e necesar. Are o motivație puternică în spate și merge până la capăt cu ea, indiferent de preț. Îmi place că e uman, are fisuri, dar nu fuge de ele. Asta îl face interesant de jucat: nu oferă răspunsuri clare, ci te forțează să-l urmărești și să-l înțelegi pe parcurs', a dezvăluit Denis Hanganu despre personajul pe care îl va interpreta.

Primul sezon din Groapa poate fi urmărit integral exclusiv pe VOYO. În curând, sezonul doi îi va purta din nou pe cei de acasă în lumea periculoasă a familiei Vlahu, unde trădarea vine din cele mai neașteptate locuri, iar loialitatea se dovedește a fi un concept fragil.

Denis Hanganu, detalii inedite despre căsătoria cu partenera sa, Raluca

La începutul lunii septembrie a anului 2023, Denis Hanganu s-a căsătorit cu partenera sa de viață, Raluca, atât civil, cât și religios. Actorul din serialul Clanul a avut parte de o nuntă desprinsă din povești, într-un decor idilic, unde a dansat neîntrerupt în compania celei care i-a devenit soție. În ciuda notorietății de care are parte Denis Hanganu, prin prisma meseriei sale, el și partenera lui își trăiesc relația departe de lumina reflectoarelor.


În timp ce Denis Hanganu își petrece majoritatea timpului pe scenă, având o prezență constantă în lumina reflectoarelor, mai ales în teatru, soția sa, Raluca, activează într-un domeniu cu totul diferit, departe de atenția publică, dedicându-se carierei sale medicale și salvării de vieți, fiind medic chirurg.

Recent, actorul a vorbit deschis despre cum a trecut primul an de căsnicie cu partenera sa, Raluca. El a dezvăluit că nu a sesizat niște schimbări în relația lor, iar lucrurile se desfășoară cu aceeași naturalețe.


„Absolut minunat. Nu mi se pare că se schimbă ceva realmente. Dacă oamenii comunică la fel, practic mi se pare că totul merge de la sine. Eu nu cred în vorbele astea mari: domnule, acum totul e diferit! Nu, nu cred asta. Cred că pur și simplu trebuie să ne vedem de cursul vieții, de cursul relației și totul va fi bine în sensul ăsta. Sau poate așa gândesc eu din punctul ăsta de vedere, mai modest, habar n-am.'

„Nu s-a schimbat nimic, că dacă ar fi fost schimbat, înseamnă că nu știam sau nu cunoșteam partenera înainte, dar altfel e un lucru minunat și crede-mă, nici măcar n-am apucat să respir perioada asta. Într-adevăr, au venit proiectele unul după altul și asta mă bucură absolut enorm. Frica mea cea mai mare e să stau, să nu fac meseria care îmi place și pe care o îndrăgesc atât de mult și pentru care m-am pregătit.', a spus el pentru Cancan.

Citește și:
De ce Diana Dumitrescu a refuzat până acum să apeleze la intervenții estetice: „Niciodată nu am căutat perfecțiunea…

Foto: Arhiva ELLE, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people