Dacă alegem să vedem partea bună a lucrurilor și dacă ne concentrăm pe recunoștință, relațiile noastre vor deveni automat mai armonioase. E o direcție bună, dar nu 100% corectă. O atitudine optimistă poate avea numeroase beneficii, însă încercarea de a fi pozitivă cu orice preț poate produce exact efectul opus în cuplu. Apropierea emoțională nu se construiește prin evitarea emoțiilor dificile, ci prin capacitatea de a le recunoaște și gestiona împreună.
Evitarea problemelor
Una dintre cele mai frecvente greșeli este aceea în care încerci să elimini orice emoție negativă pe care o simți în relație cu partenerul tău. De fiecare dată când apare o nemulțumire, îți spui că nu merită să insiști asupra ei, că este mai bine să mergi înainte și să nu strici atmosfera. În realitate, conflictele ignorate nu dispar. Disconfortul emoțional crește și se manifestă apoi prin distanțare emoțională sau izbucniri aparent disproporționate. O relație sănătoasă nu este lipsită de probleme, ci e una în care acestea pot fi discutate onest.
Îți invalidezi propriile emoții
Atunci când partenerul te rănește, îți spui că exagerezi, că ar trebui să fii mai înțelegătoare sau că fiecare dintre voi are defecte? Încerci să rămâi pozitivă chiar și atunci când ceva important pentru tine este neglijat, o limită încălcată. Și așa te îndepărtezi de propriile nevoi. Emoțiile negative sunt semnale că există ceva ce merită explorat.
Optimismul ca regulă
Vrei mereu o atmosferă plăcută, pozitivă, ceea ce te face să reacționezi mai puțin rezonabil sau sănătos atunci când partenerul trece printr-o perioadă grea. Îl încurajezi imediat să vadă partea bună, îi spui că totul va trece sau că nu are rost să se gândească atât de mult. Așa că este foarte posibil ca partenerul să nu se simtă ascultat, văzut, înțeles, sprijinit. El nu are nevoie de soluții rapide sau de o doză de optimism concentrat, ci să faci loc emoțiilor sale, să îi validezi experiența.
Te concentrezi pe gânduri, nu pe comportamente
Și așa se naște o strategie ineficientă: dacă eu gândesc suficient de frumos, relația va deveni mai bună. Însă relațiile nu se schimbă doar prin schimbarea perspectivei sau puterea minții. Comunicați asertiv? Vă respectați limitele unul celuilalt? Vă cereți scuze atunci când greșiți și există inclusiv comportamente de reparare? Petreceți timp de calitate împreună? Aceste aspecte influențează mult mai mult satisfacția în cuplu decât simpla încercare de a avea o atitudine pozitivă.
Acceptare versus resemnare
Când dorești să fii o persoană pozitivă poți ajunge să accepți comportamente care, în realitate, îți provoacă suferință. Îți spui că nimeni nu este perfect, că trebuie să vezi calitățile partenerului sau că este mai bine să te concentrezi pe ce merge bine. Acceptarea sănătoasă înseamnă să recunoști imperfecțiunile inevitabile ale unei relații. Resemnarea apare atunci când încetezi să mai vorbești despre ceea ce te rănește, nu crezi că lucrurile se pot schimba și trăiești într-un cuplu unde nevoile tale emoționale nu există.
Recunoștința ca obligație
Recunoștința este benefică atunci când apare firesc. Dacă o folosești pentru a-ți reduce la tăcere nemulțumirile, ea își pierde rolul. Poți fi recunoscătoare pentru multe aspecte ale relației și, în același timp, să recunoști că există probleme importante care au nevoie de atenție. Cele două nu se exclud.
Pozitivitatea autentică
Relațiile cele mai stabile nu sunt cele în care partenerii încearcă permanent să fie pozitivi. Sunt cele în care ambii se simt suficient de în siguranță încât să vorbească și despre frică, dezamăgire, furie sau tristețe, fără teama că vor fi judecați sau respinși. Optimismul autentic nu înseamnă să negi dificultățile, ci să ai încredere că ele pot fi abordate împreună. Atunci când pozitivitatea se bazează pe sinceritate și pe disponibilitatea de a privi realitatea așa cum este, ea devine un factor care vă apropie. Când este folosită pentru a evita disconfortul, riscă să creeze exact opusul. Să aveți și mai multă distanță emoțională și multiple probleme nerezolvate.
Citește și:
Exerciții de gratitudine pe care să le faci după o despărțire dureroasă
Foto: PR