Joe Jonas, dezvăluiri rare despre rolul de părinte și relația cu Sophie Turner după divorț: „Sunt tată singur”

Joe Jonas a vorbit despre rolul de tată și cum se înțelege acum cu fosta lui soție, Sophie Turner.

Joe Jonas a vorbit deschis despre viața de tată și despre relația de co-parenting pe care o are cu fosta sa soție, Sophie Turner, la aproape trei ani de la despărțirea lor. Artistul a făcut declarațiile în cel mai recent episod al podcastului Hey Jonas!, pe care îl realizează împreună cu frații săi, Nick și Kevin Jonas.
Cântărețul, în vârstă de 36 de ani, a explicat că este recunoscător pentru modul în care el și Sophie Turner reușesc să își crească împreună cele două fiice, în ciuda despărțirii.


„Sunt tată singur și îmi cresc copiii împreună cu mama lor', a declarat Joe Jonas în cadrul podcastului.

Artistul a recunoscut că multe persoane trec prin experiențe similare, însă consideră că are norocul de a avea o relație funcțională de co-parenting cu actrița britanică.

„Sunt recunoscător că am un părinte alături de care pot găsi un echilibru, chiar și în zilele dificile', a adăugat el.

Joe Jonas și Sophie Turner s-au căsătorit în 2019, iar în septembrie 2023 au anunțat că se despart după patru ani de mariaj. Cei doi au împreună două fiice, Willa și Delphine, pentru care împart custodia.


În cadrul aceleiași discuții, artistul a vorbit și despre sprijinul pe care îl primește din partea celor apropiați în această etapă a vieții sale.

„Cred că faptul că am oameni buni în jurul meu, care mă ajută să trec prin toate acestea, este cu adevărat special', a spus Joe Jonas.

Cântărețul a mărturisit că rolul de tată i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții și i-a oferit un nou sens.

„Mi-au dat cu adevărat un motiv să trăiesc', a declarat el despre fiicele sale.

Joe Jonas a continuat spunând că, indiferent cât de dificilă poate fi uneori viața, copiii săi reușesc să îi amintească rapid ce este cu adevărat important.

„Cred că, în cele mai triste momente ale mele, îmi amintesc foarte repede că o îmbrățișare din partea lor poate rezolva toate problemele lumii', a mărturisit artistul.

Anul trecut, Joe Jonas a făcut o altă declarație neașteptată despre fosta sa soție, Sophie Turner, într-un interviu acordat în cadrul podcastului School of Greatness, unde a apărut alături de frații săi, Nick și Kevin Jonas.


Artistul a vorbit cu apreciere despre mama copiilor săi, declarând:

„Am două fetițe minunate. Micuțele mele au femei incredibile drept modele, inclusiv pe mama lor'.

Jonas a precizat, de asemenea, că în prezent între el și Turner există „o relație foarte bună de creștere a copiilor', adăugând că acest aspect este „foarte important pentru mine'.

Joe Jonas și Sophie Turner, un divorț intens mediatizat

Joe Jonas și Sophie Turner au divorțat oficial în septembrie 2024. Potrivit TMZ, cei doi au ajuns la o înțelegere, însă detaliile acordului au rămas confidențiale. De asemenea, Jonas și Turner nu au făcut publice informații despre custodia celor două fiice ale lor, Willa și Delphine.


Joe Jonas a depus actele de divorț în septembrie 2023. Procesul de divorț dintre cei doi a fost unul complicat, aceștia participând la diverse sesiuni de mediere pentru a stabili detaliile privind custodia copiilor.

În septembrie 2023, actrița din Game of Thrones a solicitat unei instanțe din Manhattan întoarcerea imediată a copiilor, acuzându-l pe fostul său partener că îi reține în mod nedrept după ce ar fi refuzat să le înmâneze pașapoartele.

Disputa privind custodia a apărut după mutarea familiei în Marea Britanie. Potrivit informațiilor apărute la acea vreme, cuplul stabilise ca fiicele lor să rămână temporar în Statele Unite, în grija tatălui, în timp ce Turner filma un nou proiect. La finalizarea filmărilor, actrița a susținut că Jonas a refuzat să le permită copiilor să se întoarcă în Anglia. Ulterior, Sophie Turner a renunțat la plângerea depusă împotriva lui Joe Jonas.


În octombrie 2023, cei doi au ajuns la un acord temporar privind custodia celor două fiice și au stabilit ca acestea să își împartă timpul între Anglia și Statele Unite.

Cu toate acestea, acordul nu a funcționat mult timp. În primăvara anului 2024, Sophie Turner a cerut reluarea procedurilor de divorț, deoarece cei doi nu reușiseră să ajungă la un consens în privința custodiei fiicelor și a împărțirii bunurilor.
Actrița a vorbit ulterior despre atenția mediatică uriașă care a însoțit despărțirea lor, mărturisind că s-a confruntat cu sentimente intense de vinovăție și descriind acea perioadă drept „cele mai proaste zile din viața ei’.
„Vreau să spun, acelea au fost cele mai rele zile din viața mea. Au fost câteva zile în care nu știam dacă voi supraviețui. Îmi sunam avocatul spunându-i: «Nu pot să fac asta. Pur și simplu nu pot. Nu am fost niciodată suficient de puternică pentru a mă apăra». În cele din urmă, după două săptămâni, ea mi-a reamintit că mă luptam pentru copiii mei. Dacă cineva îmi spune: «Fă-o pentru copiii tăi», o fac. Nu aș face-o pentru mine, dar găsesc puterea pentru ei’, a declarat Sophie Turner pentru Vogue.
La acea vreme, Sophie Turner se afla în Marea Britanie, unde filma serialul Joan, în timp ce Joe Jonas și cele două fiice ale lor, Willa și Delphine, erau în Statele Unite.
„Aveam contract să mai stau pe platou încă două săptămâni, așa că nu puteam pleca. Copiii mei erau în Statele Unite și nu puteam ajunge la ei pentru că trebuia să termin Joan. Apoi au început să apară toate aceste articole…’, a spus vedeta.
În prezent, Joe Jonas are o relație cu Tatiana Gabrielle. Sophie Turner a format un cuplu cu Peregrine „Perry’ Pearson, însă la începutul acestui an a dezvăluit că este din nou singură.
„Nu mi-am mai văzut prietenii și nu am mai fost la întâlniri de săptămâni întregi, chiar luni!’, a declarat actrița pentru Net-a-Porter.

Citește și:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people