Carmen Grebenișan trăiește una dintre cele mai frumoase și fericite perioade din viața ei. Creatoarea de conținut și partenerul ei, Cristian, au devenit părinți pentru prima dată în toamna anului 2025. Creatoarea de conținut a născut un băiețel, pentru care a ales numele Kadri.
Cuprins
Cuprins
Carmen Grebenișan, confesiuni sincere despre lupta cu depresia postpartum
În ultimii ani, Carmen Grebenișan și-a obișnuit fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare cu dezvăluirea principalelor evenimente care au loc în viața ei, precum botezul fiului ei, Kadri.
De această dată, creatoarea de conținut a vorbit deschis despre lupta cu depresia postpartum și situațiile cu care s-a confruntat.
„Am avut niște stări destul de jos, dar mereu am crezut că depresia înseamnă ceva foarte, foarte grav. Eu mi-am zis mie că sigur nu sunt depresivă, fiindcă am o viață bună. Cu toate astea, ajunsesem să plâng în fiecare zi la duș, să mă simt tot mai rău, să mă uit în jurul meu și să simt că nu am un mediu de calitate, că nu am o viață de calitate, că nu mă înțeleg bine cu iubitul, cu prieteni… Am simțit că nu mă mai bucur de nimic. În primele patru luni după naștere, mi s-a degradat tot mai mult starea. Aveam două părți în mine: una obiectivă, care îmi spunea ‘Carmen, ai o viață frumoasă. Cu toate astea, starea mea se degrada tot mai rău și plângeam la duș. E atât de intens, încât nu ai cum să controlezi chestia asta', a povestit Carmen Grebenișan, pe TikTok.
Creatoarea de conținut a mărturisit că a primit ajutor și din partea partenerului ei de cuplu, Cristi, și că lucrurile au intrat pe un făgaș pozitiv după ce i-a venit menstruația.
„I-am comunicat lui Cristi treaba asta și am început să fac lucruri care m-au ajutat să mă simt mai bine. Am cerut ajutor, am chemat prietenii la mine. Cel mai bine am început să mă simt când mi-a venit menstruația, la șase luni postpartum. Când a venit și bona, am simțit că mi-a scăzut cortizolul enorm. Am simțit că sunt într-un resort. Asta a durat ceva timp', a mai spus influencerița.
Carmen Grebenișan a apelat și la ajutorul medicului care a supravegheat-o pe durata sarcinii și a ascultat sfaturile date de aceasta.
„M-am dus la doamna doctor ginecolog, care m-a supervizat pe perioada sarcinii. Mi-a zis: ‘Carmen, o să facă o analiză de testosteron, iar dacă este foarte aproape de 0, ceea ce e foarte probabil, ăsta e motivul pentru care nu ai chef de viață. Mi-am recomandat să mă apuc de sport, ceea ce am și făcut, și am văzut cum mi s-a schimbat starea', a adăugat creatoarea de conținut.
Carmen Grebenișan, confesiuni despre nașterea fiului ei
Carmen Grebenișan trăiește una dintre cele mai frumoase și fericite perioade din viața ei. Creatoarea de conținut și partenerul ei, Cristian, au devenit părinți pentru prima dată în toamna anului 2025.
Carmen Grebenișan a născut la Constanța, pe 5 octombrie 2025, la o clinică renumită, după ce a petrecut mai multe zile pe litoral, așteptând cu emoție momentul venirii pe lume a băiețelului.
Carmen a fost invitată recent în platoul emisiunii Furnicuțele, moderată de Denise Rifai la Antena 1 și a vorbit, cu lacrimi în ochi despre momentul în care l-a adus pe lume pe fiul ei.
„Eu mi-am dorit, dacă se poate, să nasc, să simt totul. Îmi place să simt ce e rău și ce e bine. Îmi place să simt, căci mi se pare că asta e esența vieții și ăsta e scopul meu: să simt. Și atunci când simți tot, trăiești, indiferent că e bine sau că e rău, și am simțit la maximum. Mi-am amintit acum momentele acelea. Îmi amintesc tot, fiecare secundă', a declarat Carmen Grebenișan.
Creatoarea de conținut a dezvăluit că, inițial, și-a dorit să facă un vlog cu momentul nașterii fiului ei, însă a fost nevoită să renunțe la idee.
„Eu credeam că pot să fac un vlog, dar nu am mai fost în stare, pentru că au început contracțiile dimineața. Am fost foarte fericită că în sfârșit nasc, pentru că mă simțeam destul de greoaie din toate punctele de vedere, iar în momentul în care au început contracțiile m-am bucurat, am plecat către spital. Am avut norocul de a avea un travaliu scurt, dar a fost foarte intens (…) Picam din picioare în genunchi și vomitam de la durerile de travaliu', a mai spus Carmen Grebenișan.
Foto: Instagram