Calvin Klein

Calvin Klein

Calvin Klein este un designer, dar și numele companiei de modă fondată de acesta în 1968. Această pagină conține informații și știri despre casa de modă Calvin Klein.

Calvin Klein este un designer de modă american, fondatorul casei de modă cu același nume, pe care a inițiat-o împreună cu prietenul său din copilărie, Barry K. Schwartz. Deschisă în 1968, casa de modă este specializată în haine, parfumerie, lenjerie, accesorii, bijuterii și ceasuri și a emis, de-a lungul timpului, numeroase licențe pentru o serie mare de produse.

Designerul Calvin Klein s-a născut în Bronx, pe 19 noiembrie 1942, fiu al unei familii de imigranți ajunsă în Statele Unite din Europa de Est. Acesta a urmat High School of Art and Design din Manhattan, și s-a înscris la Fashion Institute of Technology, pe care nu l-a absolvit niciodată. Totuși, acum poartă titlul onorific de doctor al acestei instituții. Calvin Klein și-a făcut ucenicia sub supravegherea lui Dan Millstein, iar în 1968 și-a lansat propria companie.

Calvin Klein a fost un protejat al baronului de Gunzburg, editorul mai multor publicații americane de lifestyle și modă. Introdus de acesta în elita modei americane, Calvin Klein a fost apreciat pentru liniile simple, minimaliste, ale designului său, și a fost imediat comparat cu Yves Saint Laurent, pionierul modei franceze.

Cunoscut inițial pentru jeanșii săi – linia de jeans lansată în 1974 a vândut peste 200.000 de dolari în primele săptămâni de la lansare, Calvin Klein a fost recompensat cu premiul CFDA (Consiliul Designerilor de Modă din SUA) în același an. De atunci au urmat numeroase premii, iar compania sa a continuat să crească. În 1977, compania Calvin Klein ajunsese la venituri anuale de peste 30 de milioane de dolari și a început să lucreze în sistem de licențe, pentru eșarfe, pantofi, curele, blănuri, ochelari de soare și textile pentru casă.

Una dintre inovațiile pentru care este creditat Calvin Klein este plasarea unui logo pe buzunarul din spate al jeanșilor, fapt ce a făcut brand-ul mult mai vizibil. În anii ‘80, Calvin Klein a dat lovitura producând lenjerie “de designer”, iar vânzările companiei au ajuns la 600 de milioane de dolari pe an. În anii 90, după o perioadă de instabilitate, compania Calvin Klein a revenit în top, în parte datorită vânzărilor de lenjerie și parfumuri. Acestea au devenit extrem de vizibile, prin intermediul campaniilor inteligente de marketing, bazate pe imaginile senzuale realizate de Bruce Weber și Richard Avedon. Mark Wahlberg, Antonio Sabato Jr., Kate Moss și mulți alții își datorează ascensiunea profesională și reclamelor Calvin Klein în care au apărut în acea perioadă. Îndrăznețe, ba chiar cenzurate la un moment dat, aceste imagini au reușit să redefinească imaginea Calvin Klein în anii ’90.

Compania Calvin Klein a fost achiziționată de PVH Corp. în 2003. La cârma creativă a casei a venit Francisco Costa, designerul brazilian care lucrase sub supravegherea lui Calvin Klein. De asemenea, designerul Italo Zucchelli a colaborat cu compania, înainte de a fi numit în fruntea diviziei pentru bărbați în 2004. Kevin Carrigan a fost numit director creativ global pentru ck Calvin Klein, Calvin Klein (white label), Calvin Klein Jeans și Calvin Klein Underwear. Costa și Zuchelli au părăsit compania în 2016. Tot în 2016 a fost anunțată numirea lui Raf Simons ca Chief Creative Officer al brand-ului. Acesta a fost responsabil de design, piața globală, comunicare și servicii vizuale, și l-a numit pe Pieter Mulier Director Creativ. În decembrie 2018, Raf Simons a părăsit compania.

În viața personală, Calvin Klein a fost căsătorit în două rânduri. Prima oară cu designerul de textile Jayne Centre, în 1964, împreună cu care are o fiică, Marci. Cuplul a divorțat în 1974. În 1986, Calvin Klein s-a căsătorit din nou, cu Kelly Rector, asistenta sa. S-au separat în 1996 și au divorțat în 2006. De atunci, Calvin Klein a avut o relație cu starul porno Nicholas Gruber, de care s-a despărțit în 2012.

+ mai mult

Calvin Klein

+ Mai multe