Totul nu va fi bine

Hm, te-ai șocat puțin, nu? Erai obișnuit cu „totul va fi bine“, spus așa, cu zâmbet larg, un desen drăguț și poate un Smiley fredonând în fundal... Nu vreau să distrug mitul, poate funcționează la unii și ar fi păcat. Până la urmă, fiecare se agață de ce crede că îl ajută.

Totul nu va fi bine

Totul nu va fi bine este, de fapt, titlul unui documentar pe care te invit să îl urmărești. Pe acesta și pe celelalte două (Lemn și Casa cu păpuși) despre care Paul Petrache a scris (la pagina 54) un articol pentru care a vorbit cu realizatorii acestor trei proiecte difuzate în premieră în România în cadrul TIFF. Este un an important pentru documentarele din România, un an care ne-a adus și Acasă și colectiv, alte proiecte despre care s-a scris în paginile ELLE, dar care au fost și recompensate în circuitul de festivaluri, și care merită din plin atenția ta.

Cred că cel mai folosit cuvânt în această perioadă, pe lângă sintagma „această perioadă”, este cuvântul adaptare. Toți încercăm să ne adaptăm. Unii în panică, ceea ce nu e tocmai bine, alții cu frică și poate prea puțini într-un fel rațional. Citeam cu interes articolul despre Romanian Design Week realizat de Ioana Ulmeanu, eveniment care va avea loc între 11 și 20 septembrie la Combinatul Fondului Plastic (galeriile S.E.N.A.T., Sector 1…) și mi-a atras atenția ce spunea arhitectul Ștefan Ghenciulescu: visul casei cu grădină (atât de râvnit azi), multiplicat la milioane, „va duce la explozia orașelor, dispariția naturii și poluare – poluare, care, iată, e rea și pentru Covid”. Fix ce spuneam în lunile trecute, ne putem distanța, dar doar cât ne ține Pământul, nu putem mai mult. Noi tot la bloc trebuie să locuim, degeaba visăm cai verzi pe pereții apartamentelor noastre).

Adică e OK să ne adaptăm, dar să o facem constructiv, și nu după modelul „tribunalelor de pe rețelele de socializare”, care încearcă să rezolve o problemă, dar se trezesc uneori într-una și mai mare, plină de acuzatori (care „livrează dreptate”) și de atmosferă toxică… pentru că atunci, în mod clar, totul nu va fi bine.

Vă mai propun în final sa citiți un articol foarte bine scris și documentat de Matei Norbert Bălan despre fenomenul cancel culture. Ne petrecem mult prea mult din screen time-ul nostru pe social media, așa că e bine să fim puțin mai raționali, ca atunci când cineva strigă „lupul” să înțelegem puțin și contextul, înainte de a sări în numele dreptății.

Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF

Instagram: @roxanavoloseniuc

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle