Familia ELLE & un oaspete special

Luna aceasta este pentru prima data cand dedicam o editie intregii familii. ELLE, ELLE Kids si ELLE Man reprezinta universul complet al cititoarelor noastre – femei complexe, care nu doar ca jongleaza zilnic cu viata personala si cea de birou, dar isi mai gasesc timp si pentru a fi in pas cu moda, adica sunt stilate, rafinate si la curent cu tot ceea ce este nou in lume.

Familia ELLE & un oaspete special

Scriu aceste randuri cu fix doua zile inainte de operatia de cezariana care o va aduce pe lume pe fetita mea Ana Zoe si, cu toate ca nu vreau sa iau exemplul Marissei Mayer, CEO Yahoo, care a stat in concediu de maternitate doar doua saptamani, nu pot sa-mi stapanesc gandurile si sa nu includ si sarcinile de birou printre pregatirea biberoanelor, a scutecelor, a bagajului pentru maternitate s.a.m.d. Asadar, in comparatie cu barbatii (no offense), noi suntem in stare (din pacate) sa facem nu doua, ci zece lucruri deodata, iar la finalul zilei sa mai si zambim.

OK, ma opresc aici, ca incepe sa sune a discurs feminist inflacarat, iar eu sunt departe de aceasta lupta sexista. Mai bine schimb subiectul cu 180 de grade. Pentru acest numar am invitat un barbat deosebit, admirabil si super faimos, care sa cureze editia ELLE de noiembrie. Asadar, pentru prima data in istorie, avem un guest editor! Si nu oricine, caci este vorba despre nimeni altul decat designer-ul american Tommy Hilfiger, care aniverseaza in aceasta toamna 31 de ani de cariera.

Pentru acest proiect, Domnica Margescu (cea care a orchestrat intregul proiect) si Cristina Craciun s-au urcat din nou in avion, cu destinatia New York, pentru a sta de vorba, a-l iscodi, a face poze si a vorbi cu el despre moda, despre ELLE, despre locurile lui preferate si multe altele – discutii care au avut loc in studioul newyorkez de unde au iesit de-a lungul anilor sute de colectii. Materialele se intind pe 22 de pagini, asa incat fa-ti timp si bucura-te de ele in tihna!

Asta nu e nici pe departe tot, asa ca te las sa descoperi si restul revistei, plus cele doua suplimente – te asigur ca e un numar complet si complex, cu care ne mandrim!

PS: Nu uita ca in decembrie aniversam 18 ani de existenta printr-o alta editie (speram noi memorabila) ELLE Style Awards. Iar votarea candidatilor la cele 10 sectiuni va incepe in curand, online. Fii cu ochii pe noi si desemneaza-ti preferatii!

Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF

www.facebook.com/roxana.voloseniuc

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle