ELLE Style Awards

Dedicăm această lună și acest număr evenimentului ELLE Style Awards. Mi s-a părut potrivit să tranform acest spațiu într-un mesaj colectiv al echipei ELLE către voi, acum, la ceas aniversar și la finalul unui an plin.

ELLE Style Awards

O parte din acest mesaj l-am rostit și pe scena Palatului Parlamentului unde, pe 13 noiembrie, revista ELLE a organizat cea de-a șaptea ediție a galei ELLE Style Awards:

„ELLE Style Awards a devenit un eveniment emblematic al comunității ELLE. An de an îi premiem pe cei mai buni dintre cei mai buni din industria de modă, beauty, muzică și lifestyle. Iar în premieră anul acesta, am decis să integrăm și o categorie exclusiv masculină (Best Male Pop Artist), și o categorie dedicată designerilor de bijuterii (Best Jewelry Designer).

Dar înainte, aș vrea să ne uităm în trecut, asupra celor peste două decenii de existență a publicației noastre.

Chiar dacă motto-ul nostru spune că suntem cea mai vândută revistă de modă din lume, ELLE este mai mult decât atât. Este o publicație care le privește pe femei dincolo de aparențe. Stilul sfidează granițele exterioare și pătrunde înlăuntrul nostru, astfel că femeia ELLE nu este doar impecabil îmbrăcată și aranjată, ci posedă și niște caracteristici interioare valoroase: este puternică, deșteaptă, orientată, informată, stăpână pe sine, încrezătoare în sine și conștientă de sine și, nu în ultimul rând, solidară cu celelalte femei și nu numai.

ELLE a reușit să se mențină mai mult decât relevantă de-a lungul timpului, în era în care trăim.
Pe lângă faptul că ne-am extins pe multiple platforme online, anul acesta am reușit să cucerim și televiziunea, cu emisiunea ELLE on TV, difuzată pe PrimaTV.

Mai mult, un alt proiect cu care ne mândrim este emisiunea live #ELLEnutace (care a început ca un hashtag lansat de comunitatea ELLE şi a devenit un crez și o datorie), ce tratează problematici sociale care ar trebui să ne intereseze pe toți. Așadar, ELLE vorbește deschis, înlătură cenzura și spune STOP tuturor formelor de violență împotriva femeilor, inegalității de șanse, misoginiei, homofobiei, rasismului și altor forme de discriminare, ridică lacătul de pe tabuurile feminine și încurajează libertatea de opinie, de exprimare și asumarea. ELLE este solidară cu toate femeile și încurajează dialogul, ca orice femeie să-și găsească vocea și să-și împărtășească povestea. ELLE îți spune: Nu ești singură!

Anul 2018 a reprezentat un pas înainte pentru noi. De la editoriale care susțin body positivity – trecând peste stereotipurile și canoanele frumuseții standardizate –, și până la cele care celebrează diversitatea rasială, de gen sau feluritele orientări și identități sexuale, ELLE se clasează printre pionierii și, mai mult, cei mai vocali susținători ai progresului. Am crescut, ne-am maturizat și continuăm să învățăm alături de voi toți.

În cei 21 de ani am reușit să nu rămânem ignoranți, să săpăm mai adânc și să pătrundem dincolo
de stratul superficialității, devenind mai demni de sloganul sexy, stylish spirited!

Așadar, vă invit să ridicăm un pahar în cinstea tuturor celor care au fost alături de noi în toți acești ani: cititori ELLE, echipă, colaboratori, parteneri, sponsori, familii și prieteni, și să spunem împreună: La Mulți Ani, ELLE!

Echipa ELLE

Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF

www.facebook.com/roxana.voloseniuc

Foto: Dan Beleiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle