ELLE SPECIAL: Viitorul, încotro?

Dacă prezentul arată atât de sumbru, cum credeți că va arăta viitorul definit de criza Covid-19? Dar viitorul industriei din care faceți parte?

ELLE SPECIAL: Viitorul, încotro?

Roxana Voloșeniuc a pus aceste întrebări unui număr de 11 persoane reprezentative pentru domeniul în care activează. Iată răspunsurile lor.

Marius Constantinescu scriitor, jurnalist, realizator de programe TV

Să spun că lumea nu va mai fi la fel ar însemna să îmi arog aptitudini de Mafaldă pe care nu le-am avut niciodată. Lumea, așa cum o știm, cu multe din schelele, sechelele și scheletele ei, se năruie în jurul nostru, dar puterea ei de regenerare a fost dovedită de istorii. Obiceiurile oamenilor au anduranță mai mare decât cel mai super-bug dintre virusuri. Cred că ne așteaptă o perioadă cu multe precauții, în care, niște luni bune, vom merge cu frâna de mână trasă. Multe din cele mai obișnuite coordonate ale vieții noastre par acum neverosimile. Am renunțat la vacanțe, ne-am dat peste cap serviciile, ne-am redimensionat bugetele și cheltuielile. Dar ne pregătim pentru o vară urbană și despovărată de plecări, în care și cele mai obișnuite gesturi par, văzute de la distanța acestui cruelest April, hazardate. O ieșire cu copilul în parc? O călătorie cu metroul? O masă la restaurant? O cafea to go în drum spre muncă? O incursiune la supermarket doar pentru că nu mai ai suficient lapte? O seară la terasă cu prietenii? Un concert la Ateneu? Ne mai gândim o dată. Învățăm să renunțăm. Răsuflăm cu obidă și măturăm pentru „la anul, să sperăm” multe din sursele de bucurie simplă, nevinovată.

Pentru că nu am răspunsuri la marile întrebări, încerc să găsesc răspuns la cele mici, uzuale, mărunte, cele care, până acum, erau daturi ale existenței de zi cu zi. Ne pregătim pentru o vară și o toamnă cu măști, mănuși, precauții și sticla de dezinfectant la ușă? Facem din anxietate partenerul cotidian? Lucrul bun al pandemiei ăsteia blestemate, dincolo de faptul că ne-a reînvățat valoarea lui „acasă” și a celor cu care împărțim acest spațiu fizic și spiritual, este că ne-a făcut mai conștienți ca oricând de importanța unei igiene sporite. S-o spunem drept: tuturor ni s-a întâmplat să ne amintim cât de curați (nu) eram pe mâini abia la jumătatea croissant-ului îngurgitat pe stradă, să strănutăm în pumni, să ne îmbrățișăm și să ne pupăm trăgând de nas. Or, asta, cel puțin un timp, nu se va mai întâmpla. Toți ne vrem viața dinainte înapoi, cu toate libertățile ei. Prețul obiceiurilor rele va fi o exacerbare temporară a celor bune. Iată ce ar trebui să devină cu adevărat… viral.

Mass-media, fără o desfacere copioasă în online, riscă să devină un ceva anacronic și, finalmente, inutil. Nu era nevoie de o pandemie ca să ne convingem de asta, ci doar de o privire lucidă în jur. Eu nu prevăd dispariția suportului tradițional (fie ecran, unde hertziene sau hârtie glossy), dar îl văd mergând braț la braț, într-un tandem cu pretenții de egalitate, cu conținutul online. Ca jurnalist de televiziune, voi păstra, probabil, mult timp, magia meseriei exercitate conform bunei tradiții. Asta nu înseamnă că nu se poate face televiziune frumos, convingător și captivant și pentru un public care nu o mai caută la televizor, ci pe touch-screen. Asta înseamnă, însă, și o schimbare de mindset, în care reacția trebuie să fie mult mai promptă, iar resursa tehnică și cea umană trebuie să fie mereu cu piciorul în blocstart. Brambureala asta planetară ne-a arătat că nevoia de informație și de emoție culturală rămâne cel puțin constantă. Sigur că e greu. Trebuia să încep un sezon nou al emisiunii mele în aprilie, trebuia să îmi iasă o carte nouă anul acesta, trebuia să prezint o serie de evenimente, trebuia să vorbesc la nu știu câte lansări, trebuia să gândesc editoriale mai departe. Toate s-au transformat în x-uri ale unei ecuații cu prea multe necunoscute. Sunt nevoit să mă adaptez. Scriu mai mult, fac interviuri online, inventez modalități de a aduce exclusiv pe Internet ceea ce însemna comunicare face-to-face, citesc pentru audiobook-uri, țin cursuri pe Zoom. Rămân, însă, pe meterezele mele. Poate mai puțin prezent fizic, dar cu speranța că ne vom revedea în studiouri, săli de concerte și de evenimente, în pagini de revistă și carte, în librării și showrooms, în București și în țară. Pe ecrane de dimensiuni și rezoluții diferite, dar și față în față, cu măștile date la o parte.

Anastasia Soare, CEO și fondatoare Anastasia Beverly Hills

Cred că această criză este un moment al ajustării umane. Dacă excluzi tehnologia, în aceste zile zici că trăim într-o peșteră. Dar asta ne dă ocazia să reflectăm asupra vieții. Da, lumea va reflecta la viață, la ce este important: la familie, copii, la relațiile cu cei dragi. Îi vom prețui mai mult pe cei care ne ajută zi de zi să funcționăm și cărora până azi nu le dădeam prea mult credit: doctorii, asistentele medicale, profesorii, dar și persoanele care fac curat sau cei care muncesc din greu în restaurante.

Lucrurile se vor așeza după asta. Cu toate greutățile pe care le întâmpină și le va întâmpina, omenirea va fi nevoită să se adapteze la noile schimbări. Business-ul, însă, va fi dificil. Consumatorul va fi mult mai atent și mai cumpătat. Fiecare achiziție va fi analizată: chiar am mare nevoie să cumpăr acest lucru sau este doar un impuls? Ca brand, trebuie să fii conștient că, dacă ai ceva de vânzare, atunci trebuie să oferi valoare și calitate. Anul 2020 va fi un an de sacrificiu – toate industriile se vor ajusta, vor încerca să se refacă. Este un an compromis. Cred că industria de beauty (în special în zona de servicii) va fi una dintre cele care vor avea o creștere mai rapidă decât industria de modă, de exemplu. După carantină, saloanele vor fi pline: tuns, vopsit, epilat, pensat. Femeile vor avea nevoie să se simtă bine, frumoase… se vor machia, își vor face părul. Asta e cea mai bună rețetă antidepresie. La nivel de industrie vor fi, însă, multe companii care nu vor putea recupera. Am fost loviți puternic și cine are rezerve se poate întoarce la normal cu încetinitorul.

Mircea Cantor, artist

Arta a fost, este și va fi un tărâm cu posibilități nelimitate în permanentă transformare. E ca o punte, autostradă ce poate duce în direcții nebănuite. Mircea Eliade spunea că „sensul existenței și datoria fiecărui om este creația. Creația de orice formă: echilibru interior, familie vie, operă, gând”. Uneori situațiile de criză au fost terenul cel mai fertil pentru capodopere. Shakespeare a scris Regele Lear în timpul molimei din Londra. Francisco Goya a făcut celebrele litografii cu Dezastrele războiului în timpul conflictului sângeros al lui Napoleon cu Spania. Picasso a pictat Guernica în timpul războiului civil spaniol din anii ’30. Ion Grigorescu a știut permament să se poziționeze într-o perioadă de criză a politicii românești, în anii ’70-’80, realizând opere care astăzi rămân referințe în istorie. Lena Constante, după ce a ieșit din închisoare, a fost nevoită să se reinventeze făcând ilustrații pentru copii. Așadar, eu cred că creativitatea umană este cel mai bun vaccin în aceste vremuri.

Antonia-Laura Pup, elevă clasa a XII a, Președintele Consiliului Național al Elevilor

Viitorul va fi așa cum ni-l facem noi. Am încredere în generația asta, am încredere că societatea noastră civilă va construi mecanismele necesare pentru a putea susține lucrurile în care credem și mai departe: participarea cetățenilor la viața societății, democrația și drepturile omului. Societatea noastră, însă, este pe cale să susțină un examen important al maturității, pentru că pandemia a adâncit inegalitățile sociale. În timp ce unii dintre noi se relaxează uitându-se la un serial pe Netflix sau ascultând un audiobook, zeci de mii de copii, în România, anul de grație 2020, nu au ce mânca. Ce să mai vorbim de accesat cursuri online, când pentru mulți cornul și laptele, program de care nu ne mai bucurăm cât școlile sunt închise, era singura masă a zilei? Statul român trebuie să-și orienteze resursele și energia pentru ca nici un copil să nu rămână în urmă. Deocamdată am văzut doar promisiuni. Am văzut platforme online și webinarii pe toate temele posibile. Ce nu am văzut? Suficienți oameni conștienți de faptul că, în momentul de față, putem pune semnul egal între distanțare socială și inechitate socială.

Școala românească poate deconta o serie de achiziții importante de pe urma crizei, atâta timp cât nu ne mai mințim unii pe ceilalți și credem că în tot acest timp n-am avut nici o problemă cu egalitatea de șanse. Evident că am avut și avem în continuare. E păcat că ne-a trebuit o criză ca să conștientizăm cât este de importantă digitalizarea echitabilă a educației, făcută sistemic, nu de pe-o zi pe alta. Avem nevoie de resurse, de interes, de un program național de formare inițială și continuă pentru resursa umană din sistem, de educație parentală, de intervenții în comunitățile dezavantajate. Educația nu va mai fi la fel, dar ne aflăm în punctul în care contextul ne-a dat shut down. Datoria noastră e să apăsăm pe Restart.

Citește continuarea în ELLE MAI 2020!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din revista elle