ELLE Special: Plonjeaza pentru PLANETA!

Treziti-va, dragi cetateni ai planetei, oceanele noastre sunt in mare pericol! Pentru a marca Ziua Mondiala a Mediului de pe 5 iunie, ELLE s-a intalnit cu sase vedete implicate in activitati eco.

Fara a da lectii de moralitate, cei sase ne-au luat cu ei in expeditiile lor si ne-au impartasit gandurile lor, dar si ceea ce au vazut cu propriii ochi: ape napadite de gunoaie si deseuri din plastic, specii amenintate, pierderi in biodiversitate. Haideti sa descoperim impreuna „mesajul lor din sticla”!

ADRIAN GRENIER

Adrian Grenier face de toate: e actor, producator de filme, antreprenor si militant social. Probabil ca il cunosti din rolul lui Vincent Chase, un personaj iconic din al optulea sezon al serialului HBO de mare succes Entourage. Dar ceea ce probabil nu stii este ca Grenier este si un ecologist pasionat, cu o dragoste profunda si o mare apreciere pentru oceane. Este militant al Organizatiei de Mediu a Natiunilor Unite si fondatorul Fundatiei Balena Singuratica.

Multumiri speciale UNEP pentru participarea lui Adrian Grenier la acest material: http://web.unep.org

ELLE: Cand si cum ai devenit implicat in aceasta fundatie?
Adrian Grenier: Am creat Fundatia Balena Singuratica (Lonely Whale Foundation) cu ajutorul partenerei mele de productie, Lucy Sumner, dupa ce filmul nostru documentar 52: The Search for the Loneliest Whale (52: In cautarea balenei singuratice) a intrat in productie. Am fost amandoi indeajuns de norocosi sa cunoastem oceanul pe cand eram tineri si acele experiente ne-au ajutat sa ne formam o imagine asupra lumii din postura de creativi, consumatori si conservationisti. Asa ca, atunci cand am cunoscut o comunitate dornica de a se coagula in jurul povestii balenei singuratice, am vazut o oportunitate de a construi o fundatie, aceea a Balenei Singuratice, bazata pe o poveste de empatie care reflecta valorile impartasite de noi in ceea ce priveste educatia, inspiratia si munca in echipa.

ELLE: Care sunt scopul si misiunea acestei fundatii?
A.G.: Fundatia Balena Singuratica se bazeaza pe ideea colaborarii radicale. Gasirea unui partener este esentiala in toate aspectele vietii – iar actiunile ecologiste nu ar trebui sa fie diferite in vreun fel! Tot ceea ce facem la Balena Singuratica reprezinta un parteneriat bazat pe actiune si inspirat de nararea povestilor si educatie.

ELLE: Care a fost cel mai surprinzator sau socant lucru pe care l-ai vazut „pe teren“?
A.G.: Chiar saptamana trecuta am fost in Bali, cu Organizatia de Mediu a Natiunilor Unite si cu Fundatia Balenei Singuratice. Am fost sa inotam pe ceea ce este considerata a fi una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Dar ceea ce am vazut nu era frumusete, ci un loc devastat. In timp ce faceam snorkelling cu Mantas, ne-am luptat sa inotam printre deseurile din plastic care ni se lipeau de fata, de brate si de corp. Este sfasietor sa stii ca aceste creaturi frumoase traiesc intr-un ocean plin de gunoi provenit de la oameni.

ELLE: Si care a fost cel mai frumos sau mai emotionant lucru?
A.G.: Cel mai emotionant lucru de care am avut parte a fost sa petrec timp alaturi de studentii din programul nostru educational. Anul trecut am fost norocos sa merg sa privesc balenele alaturi de elevi de liceu din Los Angeles. Chiar daca traiesc intr-un oras de coasta, la cateva mile de ocean, era prima data cand se aflau pe apa. Vazandu-i plini de bucurie si vazand cata empatie se nastea in inimile lor pentru animalele pe care tocmai le privisera a fost un moment pe care nu-l voi uita niciodata.

ELLE: Care sunt proiectele tale in acest moment? Dar cele ale asociatiei pe care o conduci?
A.G.: In ultimul timp m-am concentrat foarte mult pe activitatea de mediu. Impreuna cu echipa de la Balena Singuratica am pus la punct o campanie care priveste ambalajele de plastic de unica folosinta, ce vizeaza restaurantele si salile de evenimente. Speram ca, venind cu o abordare unica, indreptata inspre consumator, vom crea un val de schimbare fara precedent.

Sarbatorile precum Ziua Mondiala a Mediului sunt foarte importante, pentru ca ofera o ocazie nu numai de celebrare, dar si pentru a inspira si pentru a educa. Anul acesta abia astept sa ma dedic, alaturi de Organizatia de Mediu a Natiunilor Unite si de Balena Singuratica, convingerii si inspirarii celorlati.

ELLE: Care ar fi „mesajul tau din sticla“ pentru cetatenii lumii?
A.G.: E o sticla din sticla, sper?! Mesajul meu este imprumutat de la seful de trib Seattle: „Ce este omul fara animale? Daca toate animalele ar disparea, omul ar muri din cauza unei mari singuratati a spiritului. Pentru ca tot ceea ce li se intampla animalelor foarte curand se va intampla si omului. Toate lucrurile sunt conectate“. (Seful Seattle – numele sau adevarat fiind Si’ahl – a fost conducatorul triburilor Suquamish si Duwamish. Este cunoscut pentru discursul sau celebru in care a promovat responsabilitatea fata de mediu si respectul pentru drepturile nativilor americani asupra pamantului. Orasul Seattle din Statele Unite este numit dupa el.)

Adrian Grenier In timpul lansarii campaniei pentru mediu a Natiunilor Unite Clean Seas, Bali.
Foto: Shawn Heinrichs

Realizatori: Virginie Dolata si Caroline Amzallag.
Traducere si adaptare de Crina Alexe.

Citeste continuarea in ELLE MAI 2017!

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din revista elle