ELLE PSIHO: Opriti timpul!

Nu poti alerga in cautarea timpului pierdut, insa, daca ai o clipa, vei afla motivul pentru care anii zboara din ce in ce mai repede. Intrebarea este: ii poti opri?

ELLE PSIHO: Opriti timpul!

Si eu ma grabeam, inainte. De exemplu, parintii m-au inscris de la 6 ani la scoala la insistentele mele – si cand spun insistente, ma refer la acel gen de istericale pe care le mai fac copiii cand li se pune pata spontan pe o jucarie in supermarket. „Mai joaca-te un an cu papusile. De ce te grabesti?, mi-a spus tata inainte sa merg bosumflata la culcare. Dar numai de somn nu imi ardea. Eram paranoica. Ma gandeam ca parintii conspira sa nu ma trezeasca pentru prima zi de scoala, asa ca am luat situatia in propriile maini si mi-am petrecut prima noapte alba din viata mea, cu ochii pironiti pe uniforma ce trona pe un umeras agatat la vedere.

Apoi, lucrurile au inceput sa se deruleze intr-un cerc de evenimente pe care le disecam cu rabdare sau le sarbatoream cu surle si trambite, ca sa le simt pe indelete. Fiecare replica dulce sau taioasa era redata in cele mai mici detalii in jurnalul meu, odata ce am invatat sa scriu. Vacanta mare parea un ocean de experiente noi si unice. Zilele de nastere erau anticipate, planificate si comentate.

Dupa asta, am inceput sa folosesc alt gen de granite temporale: anul in care m-am indragostit pentru prima oara, anul in care am intrat la liceu, apoi la facultate, primul job, prima vacanta fara parinti. Apoi, mai tarziu, fiecare eveniment neinsemnat era despicat in patru in ore de dezbateri cu prietenele, fiecare calatorie primea cate un album dedicat pe Facebook, fiecare cocktail era documentat cu zeci de poze. Vacanta de Paste si primele zile insorite din an. Vara, pe care o astept cu infrigurare si care trece cat clipesc. Ziua mea. Apoi Craciunul si Anul Nou, cu toata lista de chestii pe care imi propun sa le fac sau sa nu le mai fac (lista care devine din ce in ce mai indulgenta pe an ce trece). Si de la capat, iar si iar si iar.

Insa, in timp, mi-am format niste mecanisme sociale. Apoi, am incorporat unele lucruri in stilul meu de viata si le-am banalizat, asa cum fac atunci cand, prin repetare la infinit, transform o melodie care-mi dadea fiori pe sira spinarii intr-una care ma zgarie pe creier. Astfel, perceptia mea legata de timp s-a schimbat complet. Acum nu ma mai grabesc. Pentru ca am inteles ca nu alerg intr-un cerc, ci, de fapt, cobor intr-o spirala, care se ingusteaza de la un an la altul. Spirala pe care cei din jur par decisi s-o parcurga cat mai repede, precum cei care claxoneaza la semafor in secunda in care s-a facut verde.

Cand aud pe cineva ca ma intreaba in toiul verii ce am de gand, pana la urma, cu Revelionul, ma inec cu cafeaua, pentru ca am senzatia ca l-am sarbatorit mai ieri. Apoi, aplicarea prematura a decoratiunilor de Craciun cand ma pansez cu culorile toamnei ma indispune la fel de mult pe cat o gust in decembrie. Un lucru e cert: timpul trece din ce in ce mai repede. Si nu, nu mi se pare doar mie! Sau poate ca mi se pare, dar ar fi o parere oarecum justificata. In orice caz, am gasit niste explicatii ce mi-au deschis ochii in legatura cu motivul pentru care vremea zburda in tempo allegro.

Timpul e supus inflatiei

Nu exista nici un temei stiintific care sa demonstreze ca ziua are 24 de ore comprimate in 16. Deocamdata. Insa o teorie (pentru care nu am gasit o sursa viabila, dar care e foarte populara pe unele site-uri) sustine ca rezonanta Schumann, o vibratie comparata cu bataia inimii planetei Pamant, a inceput sa se accelereze rapid din 1980 incoace, dupa ce a avut valoarea constanta de 7,83 Hz/s, si ca acest fenomen bizar ar comprima timpul. Dar aceasta ramane o speculatie a carei justificare logica ar putea fi doar ca, atunci cand dormi opt ore, iti mai raman doar 16 de care te poti bucura in mod constient.

Totusi, o ipoteza publicata in 1877 de filosoful francez Paul Janet (care a revedenit foarte populara in vremurile recente) spune ca, la fiecare varsta, ne raportam la intervalul de timp pe care l-am trait pana la momentul respectiv. De exemplu, pentru un bebelus de un an, 365 de zile sunt 100% din viata lui, pe cand, pentru un copil de cinci ani, un an reprezinta 20% (si poate de aceea intrebarile de genul: „Mai ajungem odata? sau „Cand ajungem? sunt atat de frecvente). Iar pentru un adult de 50 de ani, un an inseamna doar 2% din viata, atunci cand timpul e raportat la anii trecuti. Tot conform acestei teorii, perioada pe care o petrecem de la 10 la 20 de ani, cand se produc cele mai mari schimbari in viata noastra, e perceputa precum intervalul de la 20 la 40 (Ouch!).

Text: Lavinia Gogu
Foto: Shutterstock

Citeste continuarea in ELLE DECEMBRIE 2016!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle