ELLE Interviu: Smiley – Adevarul meu este iubirea. Atat.

Ne-a bucurat intalnirea cu Andrei Maria, Smiley pe numele mult mai cunoscut de public, si totodata unul dintre cei mai populari artisti romani, chiar cand pregateam numarul nostru aniversar, prin care sarbatorim arta in toate formele ei.

ELLE Interviu: Smiley – Adevarul meu este iubirea. Atat.

Talentat, extrem de actual, reusind sa ramana relevant pe parcursul a aproape doua decenii (cand a trecut timpul?) – acesta este Andrei.

Pe Andrei l-am cunoscut intr-o zi mult prea ploioasa de noiembrie la el „acasa“, adica in studio-urile HaHaHa Production, pe care le coordoneaza. Dar atmosfera nu avea sa fie asa gri, fiindca Smiley este, asa cum se si descrie, „un tip extrem de deschis“.

Am inceput sa discutam despre parcursul sau profesional, maturizarea de care s-a bucurat si despre care spune ca „a decurs foarte natural. Am intrat in Simplu (la inceputul anilor 2000, n. red.), o trupa de breakdance, care canta pe ritmuri de breakbeat si prezenta o parte a culturii hip-hop ce nu era deloc mainstream atunci, dar care a reusit sa aduca dansul de strada in Romania. De-a lungul anilor am luat niste decizii destul de interesante in cariera, pentru ca am reusit sa fiu tot timpul contra curentului sau, cel putin, pe langa el. Nu am fost un om care sa se conformeze cu ce se canta in lume. Mi-am pastrat un parcurs foarte clar: am facut exact ceea ce mi-a placut. Probabil asta a fost modul meu de adaptare“, imi spune.

Pare atat de simplu! Si iata de ce spuneam ca, da, Smiley este un exemplu de longevitate artistica reala. Insa lucrurile nu s-au intamplat peste noapte. Iar astazi, treaba sta putin diferit. Tot el continua: „Acum se munceste mult mai mult. Artistul devine un tot. Trebuie sa-ti asumi asta. Nu poti sa minti oamenii. Poate reusesti sa ii pacalesti cativa ani, dar nu poti sa o tii asa la nesfarsit. E o provocare sa fii tot timpul printre optiunile oamenilor, sa ii surprinzi. Eu sunt la stadiul in care lumea ma stie. Dar nu e de ajuns. Si cred ca nu fac muzica nasoala. Nu e nasoala, in primul rand, pentru ca eu cred in ea. Dar, cand oamenii stiu la ce sa se astepte, nu mai sunt atenti. Au impresia ca te cunosc prea bine, iar daca nu se mai discuta despre tine, insemna ca intri intr-o rutina. Stii?“

Studiourile lui au un aer extrem de primitor, cumva potrivit si atitudinii sale. Iar pe el il mai vad sorbind din cafea, intre doua idei. „In primul rand, mie mi-a placut sa creez muzica. In al doilea rand, mi-a placut sa creez artisti, sa ii descopar si sa ii lansez. M-a fascinat mereu munca din spatele artistului. Cred ca, tocmai de aceea, nu tin atat de mult sa fiu, propriu-zis, pe scena, ci sa am resursele necesare sa creez pana la adanci batraneti.“

Am fost curioasa sa aflu cum se vede el pe sine si munca sa, si, asumat si mandru, dar cu o modestie curata, imi vorbeste despre asta: „Da, munca mea este o arta. Vezi tu, arta este ceva atat de general in zilele noastre. Exista artisti plastici care fac din nimic, literalmente, o opera de arta. Inclusiv styling-ul il consider o forma de exprimare artistica. Iubesc cinematografia, in general – de la regizori si actori la muzica de film si scoring. Am toata admiratia pentru ce se intampla astazi cu regizorii nostri premiati international si, totodata, pentru actori. E o generatie foarte misto: comicii din Las Fierbinti, Ana Ularu, Maria Dinulescu, Dragos Bucur, Alexandru Papadopol, Pavel Bartos si multi alti tineri care vin din urma. Si astia sunt misto si in muzica. Spre exemplu, de la Pavel am invatat multe. Ai impresia ca joaca tot timpul, dar, in realitate, asa e el. E o lectie intru totul: ca profesionist, ca actor si, nu in ultimul rand, ca om“.

De Stefana Macovei
Foto: Andreea Macri

Citeste continuarea in ELLE DECEMBRIE 2017!

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din revista elle