ELLE FASHION: Tenue de soiree

O rochie perfecta de seara este sinonima cu notiunea de feminitate suprema. Maurice Munteanu se intreaba unde a disparut gratia aceea in stare pura si care sunt, de fapt, noile reguli?

ELLE FASHION: Tenue de soiree

Imi vorbea cineva, la un moment dat, cu destul de mult patos, despre manierism in moda. Persoana respectiva, un absolvent de design vestimentar, era convinsa ca manierismul reprezinta cel mai mare pericol atunci cand vine vorba despre creativitate.

Eu sustin exact contrariul – manierismul ne ajuta sa evoluam, manierismul sta la baza noilor concepte creative, manierismul naste idei noi. Ganditi-va, o secunda, la cele mai frumoase rochii de seara pe care le-ati vazut vreodata si la cateva dintre femeile care le-au purtat imperial – Grace Kelly, Lauren Bacall, Audrey Hepburn, Vivien Leigh etc. Veti constata, surprinse, ca regulile nu s-au schimbat aproape deloc. Ca oamenii sunt mai fascinati ca niciodata, acum, de trecut, de nostalgie, de tot valul acela dement de glamour Old Hollywood.

Explicatia este una extrem de simpla: tot asa cum indivizii nu se pot schimba in chestiunile esentiale, care tin de structura, regulile feminitatii absolute nu se vor schimba radical niciodata, in ciuda curentelor feministe de ultima ora, a escaladarii si alternantei destul de agresive a preferintelor sexuale contemporane etc.

Nu am ales intamplator acest subiect – al rochiilor de seara care ne-au sedus si abandonat. Sa luam orice exemplu – de la rochiile splendide create de insusi Hubert de Givenchy pentru Audrey Hepburn, pana la tinutele perfecte, roiale, pe care Edith Head le imagina pentru Grace Kelly. Moda anului 2014 ne va demonstra, pas cu pas, ca atunci cand vine vorba despre feminitate, design-ul se intoarce mai degraba in trecut, decat sa penetreze ideea unui viitor incert din punct de vedere estetic. Toate imaginile pe care le-am selectat reprezinta lectii universale de eleganta. Este vorba despre tinute ce par extrem de noi si actuale, desi majoritatea au fost purtate in urma cu jumatate de secol.

Sigur ca acum exista mai multe alternative, sigur ca optiunile sunt din ce in ce mai diverse. Dar e suficient sa analizezi comportamentul femeilor pentru a intelege ca, de fapt, de cele mai multe ori trateaza moda tot asa cum trateaza si marile povesti de amor. Si nu e deloc intamplator!

Citeste continuarea in ELLE DECEMBRIE 2014!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle