ELLE FASHION: AIDA

Aida Becheanu este modelul român pe care cei mai mulți editori și fotografi din țară l-ar declara, fără rezerve, muză. Și nu e de mirare.

ELLE FASHION: AIDA

I se spune Aida. Atât. Așa o știu (foarte bine) cei care lucrează în industria modei din România și o pândesc, atunci când ajunge în țară, pentru o ședință foto așa cum doar ea poate să facă; așa îi spun și cei care lucrează cu ea în afara țării, unde Aida urmează, de ani buni deja, o traiectorie mai interesantă decât a oricărui alt model de la noi. Aida e parte din the cool crowd, Aida are exclusivități, e vânată de fotografi, Aida fascinează cu o privire, cu un gest, cu un fel de a-și folosi corpul pe care camera îl surprinde imediat.

Așa am observat-o, recent, într-un film realizat de Jack McCollough și Lazaro Hernandez (designerii din spatele brand-ului american de mare succes Proenza Schouler) și regizat de artista Harley Weir, cunoscută pentru intimitatea pe care o transmite prin proiectele ei, fie ele video sau fotografii ce servesc drept imagini de campanie pentru cele mai apreciate case de modă ale momentului. În proiectul despre care vorbeam, conceput pentru a sprijini organizația americană emblematică Planned Parenthood, Aida apare alături de supermodelul Amber Valletta, muziciana Grimes, actrița trans Hari Nef, artista și actrița Jemima Kirke (pe care o știi din serialul Girls) și mulți alții – toți vorbind sau performând în tăcere, sub învelișul unui voice over, despre ce înseamnă astăzi genul, despre lucrurile pe care femeile le apreciază la corpurile lor, despre feminitate în ziua de astăzi.

Feminitatea aceasta fără repere clare, pendulând între momente de băiețeală și clipe de fragilitate foarte evidentă, o caracterizează, de altfel, pe Aida, și a fost punctul ei forte încă de când și-a început cariera, propulsată, complet atipic, de participarea la concursul Romanias Next Top Model, pe care mai demult îl descria drept o experiență complet suprarealistă.

De atunci, îmi zice, deși e scumpă la vorbă și nu pare prea confortabilă să împărtășească cu jurnaliștii povești despre ea, viața sa a fost „nomadă. Îmi place faptul că pot să călătoresc foarte des, să cunosc oameni din toate colțurile lumii. Pentru că știam că moda nu este tocmai ideea ei de preocupare în viață, am întrebat-o și dacă s-a plictisit să activeze în domeniu. „De plictisit mă mai plictisesc, îmi spune, „dar nu atât de mult încât să nu mai vreau să mai fac asta.

Citește continuarea în ELLE IANUARIE 2018!

Fotografii: Ștefan Dani.
Realizatoare: Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun.
Interviu: Ioana Ulmeanu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din revista elle