ELLE EXCLUSIV: PUNK. Aceasta a fost miscarea „fara viitor”

In exclusivitate, cel mai cool eveniment al sezonului – Met Gala – vazut prin ochii lui Pedro Almodovar. O relatare plina de umor si autoironie din mijlocul a 700 de celebritati.

ELLE EXCLUSIV: PUNK. Aceasta a fost miscarea „fara viitor”

Imi amintesc ca am devenit constient de existenta punk-ului in 1977, atunci cind Spania a imbratisat in sfirsit democratia, dupa ce fusese „confiscata' timp de 40 de ani de dictatura lui Franco. Desi dictatorul a murit in 1975, abia in 1977 intreaga tara a realizat ca nu mai are motive pentru care sa se teama.

Era minunat sa fii tinar in 1977! Aveam inaintea noastra un drum intens si palpitant de parcurs. In timpul lungii agonii a lui Franco, David Bowie a revolutionat regulile de baza ale muzicii si sexualitatii, dar si machiajul, coafurile si stilul vestimentar. Glam rock-ul a ramas ca un fundal pentru tot ceea ce a urmat. In Madrid, la acea vreme, eram familiarizati cu muzica lui Blondie, a lui Iggy Pop, Patti Smith, Velvet Underground, Television si New York Dolls, dar pentru tinerii madrileni acele formatii nu erau punk, ci cintau rock, heavy (in cazul celor de la Dolls) si pop (in cazul Blondie).

Primii care au creat melodii simple, scurte, dar pline de forta si furie, au fost cei de la The Ramones. Tinerii spanioli au fost pusi in fata superbei sarcini de a asimila glam rock-ul, punk-ul, new wave-ul britanic si newyorkez , The Warhol Factory, Velvet Underground, Lou Reed, John Waters, Divine, trash-ul si second hand-ul in timp record. Rezultatul acestui amalgam de influente, mixat cu propria noastra idiosincrasie, a devenit ceea ce avea sa fie cunoscut inauntrul si in afara Spaniei drept „La Movida'.

Dupa prima criza a petrolului din 1973, copiii muncitorilor din fabrici care isi pierdusera locurile de munca petreceau ore interminabile pe strazi, neavind altceva de facut decit sa urasca totul. Prin natura ei, tineretea are stil. Glam-ul, la acea vreme cel mai recent curent estetic, muzical si vestimentar, le era inaccesibil, pentru ca era prea costisitor, prea sofisticat si prea gay. Copiii crizei industriale din 1973 au uitat de machiajul stralucitor si l-au inlocuit cu linii negre pe pleoape si pe buze si au inceput sa se imbrace cu haine de la magazinele second hand. Pe atunci, nu exista conceptul de vintage, pur si simplu hainele purtate erau mai ieftine.

Punk-ul vine de pe strazi, nu din cluburi, iar garderoba lui este foarte minimala: tricouri, jeansi murdari si uzati, o jacheta din piele second hand sau un palton militar. Punkerilor le placea estetica militara din cauza spiritului ei violent. Doar citeva piese – totusi unele foarte ofensive. Intr-o tara precum Anglia, unde aspectul este totul (pentru un motiv bine intemeiat, clasele privilegiate imita accentul si manierele reginei), atitudinea si estetica punk au fost o adevarata revolutie. Imi amintesc dusurile de saliva pe care formatiile care cintau pe scena le schimbau cu fanii. Anarhic, muncitoresc, direct ca un scuipat – asta era punk-ul englez, prin contrast cu punk-ul newyorkez, mai cultural, mai sofisticat si mai artistic.

Dupa cum relateaza Andrew Bolton, curatorul expozitiei „Punk: Chaos to Couture', Malcolm McLaren, pe atunci foarte tinar, a vizitat New York-ul si a putut vedea ce se cocea in legendarul club CBGB. S-a intors la Londra si din boutique-ul lui numit Sex a transferat ideea in Anglia si a format Sex Pistols. Dar terenul fertil, adica frustrarea sociala, era deja acolo, inainte de excursia sa la CBGB. Revolta tinerilor, acel No Future, era deja inradacinata in rindul copiilor clasei muncitoare. Nu i-as numi nihilisti pe tinerii punkeri englezi. Pentru ei absenta unui viitor nu era un slogan sau rezultatul unei reflectii, era pur si simplu realitatea dura cu care se confruntau. Melodiile punkerilor englezi erau ca niste explozii, asa ca trebuiau sa fie pline de forta, stridente si scurte. Cu exceptia celor de la Ramones, care aveau influente similare si au aparut probabil cu putin timp inainte de Sex Pistols si alte formatii englezesti, punk-ul a fost inventat in Anglia. Cel putin europenilor, ideea de punk si estetica lui le-au parvenit din Anglia. Daca erai tinar in 1976, prima ta excursie in afara Spaniei trebuia sa fie pe Kings Road.

Daca ne-am intoarce in acele vremuri, ni s-ar parea minunat si incredibil faptul ca, 35 de ani mai tirziu, Metropolitan Museum dedica o expozitie dialogului dintre spiritul punk si haute couture la sfirsitul unui secol si inceputul altuia nou. E ca o calatorie de la cele mai marginalizate bene de gunoi catre cele mai sofisticate podiumuri de moda! O calatorie uimitoare, care demonstreaza ca alegerile posteritatii sint intotdeauna imprevizibile.

Am ajuns la New York vineri noaptea si m-am cazat la hotelul Crosby Street sub pseudonimul de Francis Scott Fitzgerald. M-am decis sa fac asta inca de cind eram in avion. N-am folosit niciodata inainte un pseudonim in hoteluri. Stiu ca Madonna, Penélope Cruz, Al Pacino si Antonio Banderas fac asta adesea. Un fel de parola cunoscuta doar celor foarte apropiati lor. M-am gindit la alte doua nume inainte: Anita Loos si Truman Capote. M-am decis la Scott Fitzgerald din motive evidente. Aceasta este saptamina in care se intimpla nu numai Met Gala, ci si lansarea filmului Marele Gatsby. In timp ce scriu aceasta cronica, ma incredintez spiritului autorului sau.

Director creativ: Pedro Almodovar
Traducere de Crina Alexe

Citeste continuarea in ELLE AUGUST 2013!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle