ELLE BEAUTY: Îmi iubesc copilul, îmi urăsc corpul

De-a lungul existenţei sale, corpul femeii este supus transformărilor în mod constant. Cele mai pregnante se petrec în timpul sarcinii şi după naştere, când schimbarea fizică vine la pachet cu sentimente de neacceptare sau cu prejudecăţi şi presiuni din partea societăţii.

ELLE BEAUTY: Îmi iubesc copilul, îmi urăsc corpul

Nu știu alții cum sunt, dar eu, la capitolul momente penibile, excelez cu brio: de la o sângerare nazală fix în momentul în care țineam o prezentare și până la ruperea tocului unui pantof când eram la o primă întâlnire. Cel mai recent dintre ele s-a întâmplat când m-am întâlnit cu o amică însărcinată, pe care nu o mai văzusem de ceva vreme, însă nu știam exact când ar trebui să nască și nici postările ei de pe rețelele de socializare nu mi-au oferit vreun indiciu în acest sens. Așadar, cu un zâmbet până la urechi și extrem de entuziasmată că o văd în toată splendoarea de viitoare mamă, o întreb: „Ei, și când naști?. Dacă te-ai transpus vreodată în lumea mitologică a Greciei Antice și ai încercat să vizualizezi momentul în care Pandora deschide cutia primită în dar de la Zeus, cam așa ar arăta scena. Încercând să disimuleze un surâs forțat și care mai degrabă ascundea un papirus de gânduri nu tocmai ortodoxe la adresa mea, mi-a răspuns că născuse deja, și că fiica ei are acum două luni. Să detaliez cât de stânjenitor a fost momentul de după replica ei cred că nu mai are rost, însă momentul meu de „sclipire mi-a dat de gândit mult timp după aceea.

Nefiind vreodată însărcinată și nici luând în calcul până acum posibilitatea unui copil, interesul meu față de ce înseamnă să fii mamă – despre cum întreaga viață ți se schimbă, de la aspectul fizic la priorități sau la programul de somn – a fost egal cu zero. Am mai avut de-a lungul timpului interacțiuni cu proaspete mămici, însă întotdeauna am tratat subiectul destul de superficial, nearătând suficientă empatie și neîncercând cu adevărat să înțeleg și să asimilez noua lor postură. Lucru cu care, de altfel, nu mă mândresc, însă pe care am încercat din răsputeri să îl remediez după acel eveniment.

Așadar, ca o studentă curioasă și sârguincioasă, am început cercetarea pentru noul meu studiu: Mom Body.

Știu ce înseamnă mom jeans sau mom haircut, dar ce înseamnă un „corp de mamă? Când a devenit o tipologie și de ce? Cum e diferit de cel pe care îl aveai până atunci? Vei mai fi la fel ca înainte de naștere? Ce efect are opinia societății asupra psihicului și fizicului tău după ce ai născut și alte zeci de întrebări din aceeași categorie.

Într-un studiu realizat în 2015, numit „Body dissatisfaction among pregnant women: an integrative review of the literature, au fost găsite 2.501 articole legate de aspectul fizic sau nemulțumirea legată de propriul corp și sarcină. Într-un alt sondaj făcut de site-ul Today au fost intervievate peste 3.000 de mame, dintre care 31% au declarat că sunt nemulțumite de trupul lor, iar două treimi au spus că sunt îngrijorate de faptul că partenerii lor nu le mai consideră atrăgătoare și că imaginile cu celebrități într-o formă fizică incredibilă la câteva luni după naștere le cresc neîncrederea în sine.

În cea mai mare parte, aceleași răspunsuri le-am primit și eu când am început să vorbesc cu femei care au născut și mi-au povestit cum legătura cu corpul lor s-a schimbat la 180 de grade.

Ioana, în vârstă de 35 de ani și mamă a doi copii, mărturisește: „În timpul primei sarcini m-am îngrășat 25 de kilograme. Mă uitam în oglindă și nu vedeam altceva decât o bilă imensă care nu avea nici o legătură cu mine. Nu mă identificam cu noua mea înfățișare și nu speram decât să treacă cât mai repede perioada asta și să revin la normal. Am reușit să slăbesc 15 kilograme în primele luni, însă nimic nu mai era ca înainte. Șoldurile mi se lățiseră, sânii își pierduseră din fermitate după ce am încetat să mai alăptez și m-am ales și cu un surplus de piele în jurul abdomenului. Am experimentat o sumedenie de trăiri și de emoții, de la un șoc psihic, când am conștientizat că lucrurile nu se ameliorează, până la depresie. Nu e nimic mai groaznic decât să ai un copil și să nu te poți bucura de el așa cum ar trebui, fiindcă gândurile negative legate de propriul tău trup îți întunecă întreaga existență.

Andreea avea 25 de ani când a rămas însărcinată și îmi povestea că și-ar fi dorit ca cineva să-i fi spus exact care sunt efectele secundare ale unei sarcini, că nu totul e roz și magic. „Mă așteptam să am probleme cu vergeturile, citisem despre asta și, cu toate că am folosit toate cremele posibile, tot am devenit posesoarea unora de toată frumusețea pe picioare și abdomen. Am avut o naștere naturală, cu un travaliu de șapte ore, iar din cauza încordării din timpul expulzării am început să mă confrunt apoi cu hemoroizi. Nu e primul lucru la care te gândești când afli că o să ai un copil, nu? Pe lângă asta, am avut probleme și cu sângerarea gingiilor și nici o pereche de pantofi nu m-a mai cuprins, acum port cu aproape un număr mai mult la pantofi.

Citește continuarea în ELLE IANUARIE 2019!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din revista elle