ELLE AUGUST 2020

Chiar dacă industria modei începe să se schimbe și să se adapteze la noua realitate, pandemia nu a reușit să-i distrugă creativitatea. O demonstrează paginile de tendințe pentru sezonul 2020/2021 realizate de echipa de modă ELLE România în noul număr al revistei. Pe lângă cele mai noi direcții în fashion & beauty, vei descoperi și pictoriale care reușesc să redea esența acestei veri.

ELLE AUGUST 2020

Tot în numărul de august al revistei ELLE vei găsi și o serie de articole cum nu se poate mai diferite, numai bune de citit în vacanță. Printre altele, vei afla cine sunt pickup artiștii, acești profesori de masculinitate care se hrănesc din frustările bărbaților, te vei lămuri ce este identitatea de gen și de ce e important să nu treacă legea care ar interzice predarea ei în școli și te vei putea inspira din descoperirile literare are recente a 11 persoane din lumea literară.

ELLE FASHION – FOCUS: FEMINITATE LA SUPERLATIV – Ce poate fi mai feminin decât o rochie? Domnica Mărgescu îți prezintă luna aceasta cele mai hot rochii ale momentului.

ELLE FASHION – TREND – Se pare că acesta este sezonul pălăriilor, așa că află cum interpretează designerii trend-ul momentului.

ELLE FASHION – OPERAȚIUNEA DULAPUL – Gina Chirilă, model, owner-ul brand-ului Silkplicity și, mai nou, mama unei fetițe adorabile, are un stil feminin cu accente minimaliste. Află care sunt piesele ei de rezistență.

ELLE FASHION – HOTLIST – În fiecare număr, un invitat special îți arată ce îi place, cum îi place & de ce îi place. Luna aceasta este rândul Ginei Pistol.

ELLE FASHION – GHIDUL COMPLET AL ȚINUTELOR DE SEARĂ – Maurice Munteanu trece în revistă piesele vestimentare și accesoriile timeless care compun ținuta perfectă de seară.

ELLE FASHION – TENDINȚE FASHION & BEAUTY 2020/2021 – Redactorii ELLE îți arată ce va fi în sezonul următor, atât în materie de modă, cât și de beauty.

ELLE AGENDA – ALEXANDRA SIPA ARE AȘTEPTĂRI FOARTE MARI DE LA EA. ȘI NOI – Fă cunoștință cu Alexandra Sipa, o tânără designeriță care a ajuns în atenția modei mari cu o colecție de absolvire lucrată în dantelă realizată manual din fire electrice.

ELLE AGENDA – 12 LUCRURI DE VĂZUT, AUZIT ȘI EXPLORAT ÎN AUGUST – Până la sfârșitul verii, ne vom putea bucura de festivaluri vechi sau de evenimente recent apărute, adaptate la noua realitate pe care o trăim. Află care sunt acestea.

ELLE FILM – CE NU TREBUIE SĂ RATEZI LA TIFF #19 – Cele mai noi premiere românești, un tribut adus regizorului Federico Fellini și o competiție internațională diverse – sunt doar câteva dintre surprizele celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ce are loc la începutul lui august la Cluj.

ELLE DOSAR – 2020 ÎN 11 DESCOPERIRI LITERARE – Dacă ai alege să recomanzi o singură carte dintre cele citite anul ăsta, care ar fi? 11 oameni din lumea literară îți împărtășesc descoperirile lor.

ELLE SOCIAL – PROFESORII DE MASCULINITATE: CUM EXPLOATEAZĂ ȘI ADÂNCESC PICKUP ARTIȘTII FRUSTRĂRILE BĂRBAȚILOR – O comunitate de speakeri motivaționali, cunoscuți și ca Pickup Artiști, exploatează financiar frustrările sexuale și romantice ale bărbaților heterosexuali, promițându-le metode sigure prin care își pot crește numărul de partenere sexuale.

ELLE SOCIAL – IDENTITATEA DE GEN, DINCOLO DE NEÎNȚELEGERI – În România educația sexuală e tabu, numărul actelor de violență domestică crește, victimele violului sunt mereu de vină, discursul sexist e la ordinea zilei. Tot în România, un proiect de lege adoptat interzice în școli și universități orice referire la identitatea de gen.

ELLE PSIHO – LIPSA DE COMPASIUNE, UN SIMPTOM AL SOCIETĂȚII MODERNE? – În lupta constantă pentru autorealizare și ritmul alert al vieții cotidiene, compasiunea a devenit un construct fantomă. Iar contextul pandemic, în care multe persoane traversează o perioadă realmente grea, ne trage un semnal de alarmă și ne arată că am uitat să fim buni cu alții, dar și cu noi înșine.

ELLE INTERVIU – O CONVERSAȚIE DESPRE DRAGOSTE ȘI VIAȚĂ CU CHERYL STRAYED – Mii de americani din toate colțurile țării au scris rubricii Dragă Sugar în căutarea unui sfat sau pentru alinare. S-a dovedit că cea care răspundea popularei rubrici era nimeni alta decât scriitoarea Cheryl Strayed.

ELLE x REGINA MARIA – ASCULTĂ-ȚI CORPUL: ANOREXIA NU ESTE O FAZĂ – Anorexia este o boală alimentară cu puternice implicații psihologice. Descoperă parcursul unei femei care a reușit să treacă peste aceasta.

ELLE INTERVIU – IRINA DEACONESCU: „DINTOTDEAUNA MI-AM DORIT SĂ FIU O TÂNĂRĂ MAMĂ – Irina Deaconescu este unul dintre starurile în plină ascensiune din YouTube-ul românesc. Acum este însărcinată, ELLE a stat de vorbă cu ea.

ELLE FASHION – ULTIMATE SUMMER – Lasă frâu liber imaginației și poartă ce îți place în această vară! Ignoră regulile și fii rebelă! Așa sună sfaturile Domnicăi Mărgescu, care realizează de data asta un pictorial care surprinde esența verii.

ELLE FASHION – PLEIN SUD – Pictorialul realizat de Cristina Crăciun te îmbarcă într-o călătorie vizuală cu destinația sud, unde predomină simplitatea, intimitatea și o atmosferă cât mai lejeră.

ELLE BEAUTY – SHOPPING – Descoperă care sunt produsele de beauty care nu trebuie să-ți lipsească din trusă vara aceasta: loțiuni de plajă, machiaj, dar și parfumuri senzuale.

ELLE BEAUTY – FOCUS ON: SKIN FASTING – Chiar dacă ești obișnuită să ai o rutină strictă de îngrijire a tenului, care include cel puțin patru pași, uneori pielea are nevoie de o pauză. Află cum ar trebui să faci acest detox.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle