Colectiv, un documentar pe care trebuie să-l vezi

Am văzut Colectiv, regizat de Alexander Nanau. Inițial, am crezut că e un film, doar că m-am înșelat, este un documentar, un documentar observațional. Adică oamenii care apar acolo nu sunt actori, iar faptele prezentate pe ecran sunt reale. Poate prea reale, de ți se face frică să mai ieși pe stradă după ce-l vizionezi.

Colectiv, un documentar pe care trebuie să-l vezi

M-am dus pregătită psihic să plâng, să sufăr, să rememorez calvarul acelor zile, doar că documentarul nu asta și-a propus, să aducă în prim plan suferința acelor oameni, ci să te pună față în față cu dezastrul din sistemul public, civic, cu dezastrul uman din România. Pentru că e clar acum, caracatița corupției se întinde mult peste sistemul medical din România. Este o corupție sistemică ce ajunge până la esență, la om, la omul lipsit din ce în ce mai tare de umanitate.

Nanau a început filmările imediat după dezastru și le-a continuat timp de 14 luni. Și, în film, îți face cunoștință cu câțiva dintre oamenii care au avut curajul să vorbească și să scrie, să ia decizii pentru a scoate la lumină adevărul despre ce s-a petrecut atunci, dar și despre ce se întâmplă în general în sistemul complex și corupt pe care îl pomeneam mai sus. În acest număr, ELLE România, prin interviurile realizate de Ioana Ulmeanu și Paul Petrache, a stat de vorbă cu trei femei, the whistleblowers, cele care au avut curajul să vorbească și să deconspire minciunile și cangrena care au dus la pierderea unor vieți care puteau fi salvate, la Colectiv, dar nu numai.

Mă uitam la documentar ca la un serial în care echipa de jurnaliști de la Gazeta Sporturilor, alcătuită din Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, devoala, parcă la fiecare zece minute, câte un caz inimaginabil de corupție… infracțiunile Hexi Pharma, minciunile ministrului Sănătății, delapidările halucinante și limbajul grobian al managerului Spitalului Malaxa… Lucruri care, într-adevăr, nu m-au făcut să plâng, ci au creat în mine o stare de revoltă mai puternică decât am simțit în multă vreme.

Și am fost extrem de fericită când am auzit că această echipă bravă de jurnaliști a fost ovaționată în picioare, timp de zece minute, la sfârșitul proiecției documentarului din cadrul Festivalului de Film de la Veneția de un public străin, imparțial, care nu resimte față de tragedia de la Colectiv implicarea noastră la nivel emoțional. Cred că aceste ovații sincere ar trebui să se repete în fiecare cinematograf din România pentru că fără ei, fără munca echipei de jurnaliști și fără aceste eroine pe care le cunoașteți mai bine decât în film în revista pe care o țineți în mână, am fi crezut și azi că spitalele din România sunt ca acelea din Germania!

Mi-ar plăcea să vedeți documentarul, să citiți povestea acestor doamne și să continuăm discuția în social media, pentru că, din păcate, lucrurile nu „s-au rezolvat, cum am fi tentați să credem, obosiți să ne revoltăm. Ci continuă. Poate nu cu aceeași intensitate, măcar de frică, dar continuă…

Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF

Instagram: @roxanavoloseniuc

Foto: Dan Beleiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle