ELLE RELATII – Ce ne spunem cind ne vorbim?

Pina unde mergi cu destainuirile in relatia cu prietenele tale si cind renunti la parerile tale pentru a nu le rani sentimentele, se intreaba Alina Baisan.

ELLE RELATII – Ce ne spunem cind ne vorbim?

Aveam 15 ani cind am decis sa o rup cu cea mai buna prietena a mea. 15 ani neintrerupti ne-am dat impreuna in leagane, am mers la aceeasi scoala, am organizat spectacole de varietati in scara blocului, am compus poezii care contineau cuvintul „amor”, am completat oracole si am facut liste cu baieti pe care voiam sa ii sarutam. Dar baietii apareau si dispareau, la fel si colegele de banca sau amicitiile legate in tabere.

Prietenia noastra ne astepta mereu sa o luam de unde o lasasem, cind ne intorceam din vacantele de vara. Tin minte perfect momentul in care i-am spus prietenei mele un mare secret. La ceva timp dupa marturisire, singura persoana care nu trebuia sa il afle imi cerea socoteala. Prietena mea incalcase cea mai sfinta dintre regulile relatiei noastre: imi tradase increderea.

N-aveam sa o iert niciodata, dar nici nu intentionam sa o inlocuiesc cu alta. Aveam sa imi petrec ce-mi mai ramasese din adolescenta de una singura. Asa am inceput sa cultiv amicitia prin corespondenta. Pe Adriana o stiam din vacantele petrecute la bunici. Am dubii ca prietenia noastra ar fi functionat la fel de bine daca am fi locuit in acelasi oras. Asa, la distanta, secretele noastre erau in siguranta. Posta Romana a transportat caiete intregi de dictando cu povestile noastre, scrise fara ascunzisuri, ca in jurnal, ferite de ochii ageri ai mamelor noastre. Pastrez si acum o cutie cu toate scrisorile ei si ea una cu toate scrisorile expediate de mine.

Mi-am recapatat increderea in institutia prieteniei cind, la facultate, am intilnit-o pe Ana. Prietenia noastra s-a sudat instantaneu, la mare, unde am impartit camera cu tipul de care ea era indragostita si care a sfirsit indragostindu-se de mine. Cu Ana am impartasit cele mai tari betii, dansuri si aventuri ale studentiei. Mai important decit atit, prietenia noastra a supravietuit maturizarii ei rapide determinate de aparitia unui copil si a unui sot si chiar si celor citeva sute de kilometri care ne despart acum. Chiar daca nu vorbim cu saptaminile la telefon si chiar daca ne vedem de doua ori pe an, atunci cind o facem avem sentimentul ca nu ne-am vazut de ieri. Atunci cind ne intilnim, preferam sa o facem intre patru ochi. Ea isi poate descarca in liniste frustrarile de tinara sotie si mama, iar eu ii pot incredinta toate povestile vietii mele boeme, fara a fi judecata in vreun fel. Ei ii pot spune tot ce cred despre relatia ei, fara sa o menajez si fara sa ma tem ca ii ranesc sentimentele, asa cum ea imi poate da fara retineri verdictul despre ultima trasnaie pe care am facut-o. In relatia cu ea joc cartea sinceritatii pina la capat, carte care m-a costat la un moment dat o alta prietenie draga.

Privind la prietenele mele, constat ca se incadreaza in doua categorii: cele care se bazeaza pe tine atunci cind au nevoie de un umar pe care sa plinga, fara a fi contrazise, si cele care prefera sa iti spuna si sa le spui adevarul verde in fata. Daca Anei imi permit sa ii spun orice, prietena mea Miruna face parte din cealalta categorie. De cite ori ma duc la ea cu o problema, imi zimbeste compatimitor si ma aproba indiferent ce prostii debitez. Si se asteapta sa primeasca acelasi tratament din partea mea.

Foto: Ionut Staicu

Citeste continuarea in ELLE IUNIE 2012

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din revista elle