Zac Efron și iubita lui, Vanessa Valladares, s-au despărțit după o relație de 10 luni

Zac Efron și Vanessa Valladares erau împreună de 10 luni, dar acum au pus capăt relației.

Zac Efron și iubita lui, Vanessa Valladares, s-au despărțit după o relație de 10 luni

Zac Efron, starul din Baywatch în vârstă de 33 de ani, s-a despărțit de iubita lui, modelul Vanessa Valladares, după zece luni de relație.

Ultima dată când Efron și Valladares, în vârstă de 25 de ani, au fost fotografiați împreună a fost la jumătatea lunii martie în timpul filmărilor pentru show-ul lui Zac intitulat Down to Earth, realizat pentru Netflix. Tot în aceeași perioadă a apărut știrea conform căreia Vanessa i-a cunoscut o parte din familia lui Zac, fapt ce i-a făcut pe mulți să creadă că relația celor doi este una foarte strânsă și de viitor.

Știrea cu privire la despărțirea celor doi a fost confirmată chiar de una dintre cele mai bune prietene ale actorului, Kyle Sandilands, o cunoscută prezentatoare radio din Australia. „Pot să confirm știrea după ce am vorbit cu el ieri. Este o decizie recentă. Da, au decis să meargă pe drumuri separate. Nu a existat dramă în despărțirea lor”, a spus aceasta în cadrul emisiunii sale radio.

O sursă apropiată a mai declarat că „cei doi păreau făcuți unul pentru celălalt. Zac și-a închiriat un loc lângă plaja din Byron Bay, iar în septembrie Vanessa se mutase deja cu el. Așa că atunci când s-a decis să locuiască în Australia pe termen lung, Zac i-a sugerat să-și cumpere propria lor casă. Începuseră să vadă câteva proprietăți, dar din păcate soarta nu a fost de partea lor.”

Recent, zvonurile spuneau că Zac Efron și Vanessa Valladares s-ar fi logodit și că i-ar fi oferit un inel confecționat special pentru ea și pe care i l-a oferit la petrecerea aniversară a actorului. „I l-a dăruit după ce s-a terminat petrecerea – a fost incredibil de romantic. Niciunul nu vorbește despre asta, dar sigur a fost vorba de o logodnă neoficială”, a spus o sursă atunci.

Zac Efron a cunoscut-o pe Vanessa Valladares când aceasta lucra ca ospătăriță într-un restaurant din Byron Bay. Aceasta s-a integrat apoi foarte repede în cercul de prieteni ai actorului.

Citește și:
Cum arată Apple și Moses, copiii lui Gwyneth Paltrow și Chris Martin? Actrița a publicat o rară imagine cu cei doi adolescenți

Foto: Profimedia

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video