The Weeknd plânge în timp ce cântă despre Selena Gomez la Coachella 2018, însă este văzut cu Bella Hadid la puțin timp după

The Weeknd a concertat weekend-ul acesta în cadrul festivalului Coachella 2018 – iar fosta sa iubită, Bella Hadid, se afla și ea acolo.

The Weeknd plânge în timp ce cântă despre Selena Gomez la Coachella 2018, însă este văzut cu Bella Hadid la puțin timp după

Ediția de anul trecut a festivalului Coachella a reprezentat un moment important în relația dintre The Weeknd, proaspăt despărțit de Bella Hadid, și Selena Gomez. Cei doi, doar de câteva săptămâni împreună, au postat public prima imagine de cuplu.

Cu toate acestea, pe scena festivalului de anul acesta, Coachella 2018, The Weeknd a început să plângă atunci când a cântat (pentru prima oară) melodia de pe cel mai nou lansat album care se presupune că este despre relația lui cu Selena Gomez – „Call Out My Name”.

Fanii care se aflau în public nu au întârziat să posteze imagini și filmulețe cu momentele în care, în timpul melodiei, The Weeknd are lacrimi în ochi iar vocea îi este sugrumată. Melodia vorbește despre o persoană foarte specială pentru el, căreia i-a fost alături în momente grele (cel mai probabil transplantul de rinichi pe care Selena l-a suferit anul trecut) însă de care nu trebuia să se îndrăgostească, pentru că i-a frânt inima.

My poor heart Omg // @rihsel

A post shared by Justin B & Selena G Updates™️ (@gomezbieberdayli) on

Selena Gomez și The Weeknd s-au despărțit în octombrie și, deși nu știm exact care este motivul, cântăreața s-a împăcat foarte rapid cu fostul ei prieten, cu care a avut de-a lungul anilor o relația extrem de complicată, Justin Bieber, cel mai probabil lăsându-l pe Abel (The Weeknd) să sufere.

Pe de altă parte, o altă melodie de pe noul album, „Wasted Times”, cântată și ea de The Weeknd la Coachella 2018, vorbește despre relația lui cu Bella Hadid, supermodelul cu care acesta a fost înaintea Selenei. „Wasted Times” vorbește despre cât de dor îi este lui The Weeknd de persoană din melodie, cel mai probabil Bella Hadid.

Aceasta (surpriză!) s-a aflat și ea la Coachella 2018, însă nu știm dacă se afla în public chiar în timpul concertului fostului ei iubit.

Totuși, un lucru este sigur: cei doi s-au văzut la o petrecere, tot din cadrul festivalului, și, conform unor surse prezente acolo „The Weeknd și Bella au stat unul în brațe la celălalt toată seara și cu siguranță arătau ca și când ar fi fost din nou impreuna”.

În concluzie, se pare că The Weeknd vrea să fie din nou cu Bella Hadid, chiar dacă Selena i-a frânt inima de curând? Rămâne de văzut.

Citeste si:
Toate vedetele care se află la festivalul Coachella 2018 acum! (GALERIE FOTO)

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Recomandari shopping
Psychologies
Mai multe din people