Tom Cruise este acuzat că și-a înscenat ieșirea nervoasă de pe platourile de filmare numai pentru a-și face publicitate

Înregistrarea cu Tom Cruise când a țipat la colegii săi pentru că nu respectă măsurile impuse de pandemia de coronavirus ar putea fi doar o metodă de a obține publicitate.

Tom Cruise este acuzat că și-a înscenat ieșirea nervoasă de pe platourile de filmare numai pentru a-și face publicitate

O înregistrare în care se aude Tom Cruise când a țipat la colegii săi de pe platourile de filmare, amenințându-i că vor fi dați afară dacă nu respectă măsurile impuse de pandemia de coronavirus, a devenit virală în urmă cu câteva zile.

Într-o scrisoare deschisă, actrița Leah Remini îl acuză pe Tom Cruise că a înscenat întregul moment doar pentru a obține publicitate. Leah Remini a făcut parte din Biserica Scientologică – din care face parte și Tom Cruise – și a fost o apropiată a acestuia pe întreaga durată cât a fost membru al acestei organizații.

„Lui Tom nu îi pasă de familiile membrilor din echipa de filmare. Totul este pentru publicitate. Tom nu crede în valorile familiei. Adică, este ireal cum cineva poate să creadă acest lucru. Pun pariu că Tom a avut scris acest moment pentru el și că și-a pus asistentul de la Biserica Scientologică să îl înregistreze și să îl dea publicității. A auzi un actor bogat cu o putere imensă adresându-se așa echipei sale este un semn de slăbiciune și indică o persoană cu mare probleme. Nu este doar o ieșire a unui actor nesimțit. Tom Cruise pretinde că îi pasă dacă unele persoane îl critică. Toți știu că este pentru publicitate, toți știu cum este Tom de fapt și ce crede de fapt Tom”, spune Leah Remini.

Mai mult decât atât actrița a spus că, potrivit unor documente pe care le-a obținut, liderul Bisericii scientologice, David Miscaviage, a declarat că întreaga pandemie este o farsă.

Leah Remini a fost și ea introdusă în scientologie la 9 ani, alături de mama ei, însă a părăsit cultul în 2013 și chiar a ajuns să joace în serialul-documentar Scientology and the Aftermath unde investighează și dezvăluie partea întunecată a acestei mișcări religioase.

Tom Cruise este recunoscut ca fiind un actor extrem de dedicat și perfecționist, iar acest lucru a fost dovedit încă o dată pe platourile de filmare ale filmului Mission: Impossible 7. Până acum, filmările au avut loc în Italia și Norvegia, iar cele mai recente se desfășoară în Anglia. Pandemia de coronavirus a impus măsuri stricte pe care întreaga echipă a trebuit să le respecte de-a lungul filmărilor.

Se pare însă că acestea ar fi fost încălcate de câțiva membri ai producției, aceștia nerespectând distanța de doi metri între ei, lucru care l-a înfuriat teribil pe Tom Cruise. Publicația The Sun UK a intrat în posesia unei înregistrări audio, în care se poate auzi cum actorul în vârstă de 58 de ani țipă la echipa sa, amenințându-i chiar că vor fi dați afară dacă incidentul se va repeta.

„Suntem etalonul de aur. S-au întors la Hollywood si fac filme chiar acum datorită nouă, pentru că ei cred în ceea ce facem noi. Vorbesc la telefon cu fiecare studio, cu companiile de asigurări, cu producătorii și toți se uită la noi și ne folosesc pentru a-și face filmele”, a spus Tom despre exemplul pe care îl dau pentru alte producții.

„Creăm mii de locuri de muncă, nenorociților. Nu vreau să mai văd asta niciodată. Niciodată!”, a țipat actorul, adăugând că „Și dacă văd că o faci din nou, ai dispărut … asta e! Fără scuze!”.

Tom le-a amintit apoi tuturor cât de norocoși sunt că lucrează în timpul pandemiei. „Le poți spune asta oamenilor care își pierd casele pentru că industria noastră este închisă. Nu pot pune mâncare pe masă sau să plătească taxele de facultate”, le-a reamintit tuturor. „Cu asta dorm noaptea. Cu gândul la viitorul acestei industrii” a spus Cruise despre datoria pe care o are de a nu opri producția și de a da un exemplu pentru ceilalți producători.

CONȚINUT VIDEO ELLE

„Ți-am spus ce îmi doresc și dacă nu o faci, ești dat afară. Nu oprim filmările. Se înțelege? Dacă văd că se întâmplă din nou, ai dispărut. Asta e. Sunt clar? Înțelegi ce vreau? Înțelegi responsabilitatea pe care o ai?”, a țipat Tom Cruise furios la colegii săi.

Citește și:
Nicole Kidman face mărturisiri inedite despre căsnicia cu Tom Cruise

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video