Thomas Markle scrie o carte despre copilăria fiicei lui, Meghan Markle

Thomas Markle uimește din nou fanii familiei regale, de această dată cu declarația că scrie o carte despre copilăria fiicei lui, Meghan Markle.

Thomas Markle scrie o carte despre copilăria fiicei lui, Meghan Markle

Relația dificilă pe care Meghan Markle o are cu tatăl și sora ei vitregă este unul dintre cele mai discutate subiecte legate de familia regală britanică. Familia Markle a creat o întreagă dramă în jurul Ducesei de Sussex, de la nepotul său Tyler Dooley care și-a numit afacerea cu marijuana „Meghan Sparkle” și până la tatăl ei, Thomas Markle, care continuă să acorde interviuri presei, deși Meghan l-a rugat să nu o facă. Sora vitregă a lui Meghan, Samantha, a fost la fel de persistentă în comentariile negative la adresa Ducesei.

Săptămâna aceasta, Thomas Markle a făcut un anunț care i-a înfuriat și mai tare pe fanii familiei regale – va scrie o carte despre copilăria lui Meghan. „Este despre anii frumoși alături de fiica mea și despre cele mai sincere amintiri pe care le avem împreună”, le-a spus Thomas celor de la The Sun. Motivul pentru care s-a hotărât tocmai acum să scrie cartea? Tăcerea lui Meghan și a lui Harry. Ducele și Ducesa de Sussex au întrerupt legăturile cu Thomas Markle după ce acesta a acordat mai multe interviuri presei, apărând atât în emisiunile la radio, cât și la televiziune și în presa scrisă.

„Dacă vor vrea vreodată să discute cu mine, poate o să mă liniștesc. Dar între timp, nu voi deveni un călugăr într-o mănăstire, depunând un jurământ de tăcere. Nu pot să tac pentru că au deschis o mulțime de uși pentru un milion de oameni care-mi critică familia. Cel mai rău lucru este că nu am făcut nimic ca să merit acest tratament. Nu-mi pot tăia limba și să nu mai vorbesc niciodată”, a continuat tatăl Ducesei.

Citește și:
Brad Pitt, nemulțumit de modul în care Angelina Jolie crește copiii lor

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people