Teoria conspirativă #FakeMelania reapare în atenția publicului după ultima vizită a Primei Doamne alături de Donald Trump

Teoria conform căreia Melania Trump ar avea o dublură care participă la aparițiile oficiale alături de Președintele Statelor Unite este din ce în ce mai credibilă.

Teoria conspirativă #FakeMelania reapare în atenția publicului după ultima vizită a Primei Doamne alături de Donald Trump

Tot mai multe persoane de pe Internet par să creadă cu tărie că Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite, are o dublură care o înlocuiește la aparițiile oficiale, deși Casa Albă a catalogat aceste presupuneri drept ridicole. Astfel, a luat naștere un hashtag creativ, #FakeMelania, în sprijinul ideii conspirative care a apărut pentru prima dată în 2017.

Un purtător de cuvânt al Melaniei Trump nu a răspuns întrebărilor adresate de People, însă biroul său a negat mai târziu afirmațiile, potrivit CNN.
„Încă o dată ne consumăm cu o poveste falsă ridicolă când putem vorbi despre munca pe care Prima Doamnă o depune în beneficiul copiilor, inclusiv epidemia de opioide care ne-a acaparat națiunea”, a declarat Stephanie Grisham, directorul de comunicare al Melaniei.

Conform Vox, speculațiile au pornit în luna octombrie 2017, când un bărbat pe nume Joe Vargas a postat un video pe Twitter care a devenit viral. În video, Președintele vorbește reporterilor, iar Melania îi stă alături, fără să scoată un cuvânt. „Aceasta nu este Melania. Gândindu-ne că ar merge atât de departe și ar încerca să ne convingă la TV că este ea, depășește orice limite”, a scris Vargas.

Speculațiile au reapărut vinerea trecută, după ce câteva persoane erau convinse că o fotografie a Președintelui alături de Melania vizitând victimele din Alabama o arăta pe dublură, și nu pe Prima Doamnă. Internetul s-a dezlănțuit, iar tot mai multe idei au reînceput să susțină și să fie de acord cu presupunerile lui Vargas.

Citește și:
Wendy Madison Bauer, logodnica lui Luke Perry, vorbește pentru prima dată despre moartea actorului

Foto: Twitter, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people