Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Colin Jost

Actrița Scarlett Johansson s-a căsătorit cu logodnicul său, Colin Jost, după ce se logodiseră în luna mai a anului trecut.

Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Colin Jost

Scarlett Johansson s-a căsătorit, pentru a treia oară, după mariajele cu Ryan Reynolds, cu care actrița a fost căsătorită din septembrie 2008 până în decembrie 2010, și Romain Dauriac, cu care a fost împreună din 2014 până în 2017, și alături de care are o fetiță, Rose Dorothy Dauriac.

Acum, Scarlett Johansson s-a căsătorit cu logodnicul său, Colin Jost, într-o ceremonie discretă care a avut loc în weekend și care a fost anunțată pe Instagram pe contul organizației Meals on Wheels, care furnizează mese calde pentru persoanele vârstnice din SUA, ajutându-i pe aceștia să lupte și cu izolarea.

„Suntem entuziasmați să anunțăm că Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Colin Jost în weekend, într-o ceremonie intimă la care au participat rudele apropiate și prieteni, urmând regulile impuse de pandemia de Covid-19, așa cum au fost ele indicate de CDC. Dorința lor pentru nuntă este să ajute vârstnicii vulnerabili în aceste timpuri dificile, susținând @mealsonwheelsamerica. Vă rugăm să luați în considerare o donație ca să celebrați fericitul cuplu, pe link-ul din secțiunea noastră de Bio.”, arăta postarea.

Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Colin Jost, cu care se logodise în luna mai a anulul trecut, după doi ani de relație. Aceasta și-a arătat inelul de logodnă în luna iulie, atunci când a apărut la un eveniment de promovare a filmului său, Black Widow, la San Diego Comic-Con.

Actrița anunțase și că logodna a urmat unei cereri în căsătorie impresionante, „o întreagă situație James Bond”, după cum i-a dezvăluit ea prezentatoarei Ellen DeGeneres. „A fost surprinzător – are de-a face cu multe în spatele biroului de crainic”, a spus Johansson, referindu-se la ocupația soțului său, de gazdă a secțiunii Weekend Update din cadrul iconicului show Saturday Night Live. „Este fermecător și foarte atent și romantic. Dar, da, am fost surprinsă. Chiar și când îți imaginezi cum va fi momentul acela, tot e un moment frumos.”

Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Jost, cu care, spun apropiații, și-a construit o relație bazată pe simțul sarcastic al umorului, pe care îl împărtășesc și care i-a adus împreună. Johansson a fost invitată în mai multe rânduri în emisiunea SNL, unde se pare că cei doi ar fi devenit apropiați.

Citește și:
Actorul Adrian Nartea va deveni tată pentru a doua oară

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video