Sarah Jessica Parker, dezvăluiri despre filmul „Sex and the City 3”

Sarah Jessica Parker a făcut noi dezvăluiri despre posibilitatea filmării "Sex and the City 3", după ce un scenariu ar fi devenit public.

Sarah Jessica Parker, dezvăluiri despre filmul „Sex and the City 3”

În urma cu câteva luni Sarah Jessica Parker declara că și-ar fi dorit să existe o încheiere pentru Carrie Bradshaw și să existe și un treilea film „Sex and the City 3”.

Potrivit unui reportaj recent realizat de People Magazine, Sarah Jessica Parker a vorbit despre posibilitatea filmării „Sex and the City 3” în viitor și a dezvăluit că nu are idee care este viitorul acestei francize.

Dacă ai fost la curent cu toate conflictele din jurul acestui film, probabil știi deja că Sarah Jessica Parker (Carrie), Kristin Davis (Charlotte) și Cynthia Nixon (Miranda) și-au fi dorit foarte mult să existe o continuare a acestui film, o încheiere potrivită pentru personaje, însă Kim Cattrall (Samantha), a refuzat să mai joace.

Decizia ei nu a fost primită foarte bine de restul fetelor și au apărut noi informații despre un posibil conflict între Kim Cattrall și Sarah Jessica Parker.

„Nu vorbim despre asta acum. Chiar nu am idee”, a declarat Parker pentru Variety în timpul galei New York Women in Film & Television.

Este puțin probabil acum ca cele patru femei să se întoarcă pentru al treilea film având în vedere tot ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, mulți fani speră ca filmul să apară cu sau fără Kim Cattrall.

„Este adevărat că nu vom putea face un (al treilea) film”, a declarat Kristin Davis în septembrie. „Mi-aș fi dorit să putem face capitolul final, în felul nostru, pentru a completa povestea personajelor noastre. Este foarte frustrant să nu putem împărtăși acest capitol (scris minunat de creatorul Sex and the City Michael Patrick King) cu voi. Așa că vom rămâne cu amintirile noastre.”

De când a fost anunțat faptul că filmul nu va exista, în presă au apărut mai multe informații despre scenariu. De exemplu, în emisiunea The Today Show a fost dezvăluit că Mr. Big, soțul lui Carrie Bradshaw, ar fi murit în acest film.

Astfel, acțiunea filmului ar fi fost concentrată pe Carrie, lăsând celălalte personaje pe un loc secundar, acesta lucru fiind, se pare, o problemă pentru Cattrall.

Totodată, potrivit E! Online, se pare că Samantha ar fi avut și o legătură nepotrivită cu fiul Mirandei, adolescent în acest film. El ar fi avut o pasiune pentru prietena mamei lui și i-ar fi trimis poze nepotrivite.

Deși toate aceste detalii au ieșit la iveală în ultima perioadă, Sarah Jessica Parker nu a făcut comentarii despre scenariu.

Citește și:
10 motive pentru care Sex and the City este mai actual astăzi ca niciodată

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people