Salma Hayek a publicat o fotografie în care este nemachiată, iar fanii au apreciat-o pentru asta.
Salma Hayek ne demonstrează încă o dată cât de important este să avem încredere în propria persoană și să ne arătăm pe rețelele de socializare așa cum suntem noi în realitate.
Actrița a publicat pe contul personal de Instagram un selfie, fără pic de machiaj, fiind îmbrăcată cu un tricou pe care scrie „grateful”, adică „recunoscător” și le-a spus în limba spaniolă urmăritorilor ei „să aibă o duminică frumoasă”, alături de hashtagurile #sundayvibes și #grateful. Fanii actriței nu au întârziat să o laude, iar fotografia cu ea nemachiată a strâns 394.836 de aprecieri.
Salma Hayek a avut parte de un weekend emoționant și spunem asta deoarece ea a sărbătorit 14 ani de când și-a cunoscut soțul, omul de afaceri Francois-Henri Pinault, în vârstă de 57 de ani. Cu această ocazie, actrița a publicat pe Instagram mai multe fotografii cu ei doi în care dansează la un eveniment, dar și cu fiica lor, Valentina. „Acum 14 ani mi-am întâlnit sufletul pereche. După ce am trecut testul timpului și chiar al izolării, mă simt binecuvântată că te-am cunoscut și, cu cât te descopăr, cu atât te iubesc mai mult”, a fost mesajul emoționant scris de Salma Hayek.
La începutul lunii aprilie, Salma și-a surprins fanii după ce a postat o fotografie cu ea făcând yoga pe tocuri.
Foto: Profimedia