Roxen a fost agresată de partener. Ce a spus reprezentanta României la Eurovision despre incident

Roxen a fost agresată de partenerul său. Cântăreața a făcut plângere la Poliție și a obținut un ordin de protecție împotriva acestuia.

Roxen a fost agresată de partener. Ce a spus reprezentanta României la Eurovision despre incident

Roxen a fost agresată de partenerul său în urmă cu câteva săptămâni. Artista, care ar fi trebuit să reprezinte România la ediția Eurovision de anul acesta, acum anulată, a obținut un ordin de protecție împotriva iubitului ei. Roxen a făcut o plângere la Poliție, iar ieri a dat o declarație despre incident către media.

„Am avut ghinionul să trec prin această experiență, consider că a fost o lecție importantă și știu ce greșeli să nu mai repet. Înțeleg foarte bine care este situația la nivel global, dar și la nivel național, cu privire la problema violenței domestice. Am fost abuzată emoțional și șantajată, dar asta nu m-a oprit să lupt pentru a încerca să elimin această problemă care, bineînțeles, mă macină. Consider că trebuie luate măsuri în aceste situații, indiferent de gravitatea lor, pentru că ele pot degenera cu o rapiditate uluitoare.”

Roxen a fost agresată de partener, iar acum, conform publicației Cancan, acesta este obligat „să păstreze o distanță de minimum 500 de metri față de reclamantă, față de reședința reclamantei din București și față de locul de muncă al reclamantei, din București”.

Însă faptul că Roxen a fost agresată de partener nu trebuie să ne mire. În anul 2019 au fost semnalate 25.968 de cazuri de loviri sau alte acte de violență în România, conform datelor obținute de Centrul Filia de la IGPR (acestea fiind, evident, numai cazurile raportate oficial). În 91% dintre cazuri autorii agresiunilor sunt bărbați, și în 11.894 dintre cazurile înregistrate anul trecut victima și agresorul erau soți sau foști soți, în vreme ce în 6.225 erau concubini. Violența asupra femeilor este o problemă pe care România refuză să și-o asume, astfel încât dezbaterile în jurul acestei teme apar doar atunci când vreun caz este de o cruzime greu de imaginat sau în care victimele sau agresorii sunt persoane publice. Cu atât mai importantă este, în acest caz, dezvăluirea că Roxen a fost agresată de partener. Până acum, puține persoane publice au vorbit despre asta – însă asumarea lor poate ajuta la punerea în discuție a unui subiect mai amplu, care afectează multe persoane.

Dacă ai fost victima unei agresiuni sau știi pe cineva care a fost victima unei agresiuni, linia telefonică gratuită pentru ajutor specializat îți stă la dispoziție, la numărul 0800.500.333.

De asemenea, persoanele care au fost victime ale unor violențe pot apela la serviciile de Asistență Socială și Protecția Copilului din fiecare județ, dar și la asociații precum Anais, din București, sau ALEG, din Sibiu, sau la Fundația Sensiblu.

Citește și:
EXCLUSIV ELLE: Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII după ce a fost depistată pozitiv cu coronavirus (VIDEO)

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people