Rochia de mireasă a lui Jennifer Lawrence a avut propria cameră de hotel

Actrița Jennifer Lawrence și Cooke Maroney, directorul galeriei de artă Gladestone din New York, s-au căsătorit sâmbătă în Rhodes Island.

Rochia de mireasă a lui Jennifer Lawrence a avut propria cameră de hotel

Nunta lui Jennifer Lawrence și Cooke Maroney a fost una spectaculoasă, mai cu seamă că cei doi au avut 150 de invitați, printre care și celebrități precum Adele, Kris Jenner, Emma Stone, Amy Schumer, Ashley Olsen, Sienna Miller, Cameron Diaz, Nicole Richie, Joel Madden și Bradley Cooper.

Ceremonia a avut loc la Castelul Belcourt din Newport, care a fost proiectat în anul 1894 de către arhitectul american Richard Morris Hunt. Invitații au avut parte de un decor impresionant pregătit în cel mai mic detaliu.

Bineînțeles, toată lumea așteaptă să vadă primele imagini cu Jennifer Lawrence în rochie de mireasă, chiar dacă paparazzi au surprins-o, de la depărtare, însă nu se putea observa decât faptul că rochia era decorată cu multe aplicații strălucitoare.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by ☕️КИНО БЕЗ СИРОПА☕️ (@cinemanosyrup) on

Iată că acum ies la iveală mai multe detalii inedite despre rochia de mireasă purtată de Jennifer Lawrence, dar și o imagine oficială. Rochia a fost creată special pentru actriță de casa Christian Dior, Lawrence fiind de ani buni ambasador al celebrului brand de modă. Și mirele, Cooke Maroney, a purtat un costum semnat Dior.

„Echipa de design Dior a venit direct de la Paris cu o zi înainte de căsătoria lui J.Law și rochia a avut propria cameră de hotel rezervată pentru acea seară la celebrul Hotel Viking din Newport, unde a fost păstrată departe de ochii tuturor”, a declarat o sursă pentru Pagesix.

Jennifer Lawrence și Cooke Maroney au fost surprinși pentru prima dată împreună în iunie 2018, iar la începutul lunii februarie au anunțat faptul că s-au logodit. În urmă cu o lună cei doi au fost văzuți după ce au ieșit de la un oficiu de stare civilă din New York, fapt care a creat destul de multe controverse deoarece mai mulți au crezut că cei doi s-au căsătorit civil.

Jennifer Lawrence a declarat în repetate rânduri faptul că atunci când l-a întâlnit pe Cooke, a știut că el este bărbatul cu care se va căsători: „El este alesul. Știu că sună destul de stupid, dar el este. Este cel mai minunat om pe care l-am cunoscut vreodată. Când l-am întâlnit pe Cooke am știut că mă voi căsători cu el.”

Citește și:
Jennifer Lawrence: cele mai stylish ținute și cele mai controversate și sincere declarații

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people