Rihanna a explicat obiceiul ei de a lua acasă paharele de vin de la evenimente

Rihanna, una dintre protagonistele din filmul "Ocean’s 8", ajută pe marile ecrane la comiterea unui furt de bijuterii chiar la cel mai elegant eveniment monden al anului, Met Gala.

Rihanna a explicat obiceiul ei de a lua acasă paharele de vin de la evenimente

Cei mai devotați fani ai Rihannei știu deja că, și în afara ecranului, artista a comis căteva jafuri mărunte. Desigur, ne referim la obiceiul ei de a pleca de la diferitele evenimente la care este invitată sau de la restaurante cu un pahar de vin în mână.

Ce se întâmplă cu aceste pahare de vin? Oare proprietarii clubului sunt deranjați de faptul că Rihanna pleacă din localul lor cu paharele lor de cristal sau ei acceptă asta în locul unei fotografii geniale pentru a le face reclamă?

Într-o apariție a Rihannei la Graham Norton Show alături de ceilalți actori din filmul „Ocean’s”, Sandra Bullock, Cate Blanchett, Sarah Paulson și Helena Bonham Carter, cântăreața a avut ocazia să ofere o explicație pentru obiceiul ei.

”Nu vreau să sugerez care dintre voi este cu adevărat criminalul”, s-a adresat prezentatorul starurilor, dar s-a uitat către Rihanna. În momentul în care prezentatorul a adus în discuție acest subiect, Rihanna a adoptat o postură de fată inocentă, care nu știe despre ce este vorba.

Norton i-a arătat artistei o serie de poze în care ea apare cu un pahar în mână. “Acesta este unul pe care l-am luat dintr-un club, e din cristal!”, a explicat ea când i-au fost arătate primele fotografii. Apoi când prezentatorul i-a mai arătat și altele, ea a afirmat amuzată: “Nu mă puteam întoarce la hotel doar ca să las paharul”.

Atât prezentatorul cât și ceilalți invitați s-au amuzat teribil la vizonarea imaginilor, mai ales că în ultima imagine prezentată Rihanna nu mai apărea cu un pahar de vin, ci cu o întreagă sticlă.

Citește și:
Rihanna s-a despărțit de iubitul ei miliardar, Hassan Jameel

Text: Andreea Burghelea
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din people