Rachel Weisz și Daniel Craig vor deveni părinți

Actrița Rachel Weisz a anunțat că este însărcinată.

Rachel Weisz și Daniel Craig vor deveni părinți

Rachel Weisz și Daniel Craig vor deveni părinți, anunțul fiind făcut chiar de către actriță.

Rachel, în vârstă de 48 de ani, a făcut anunțul în cadrul unui interviu cu The New York Times. Actrița, câștigătoare a unui premiu Oscar, își promovează în prezent noul film, „Disobedience”.

„Se va vedea în curând”, a declarat Rachel. „Daniel și cu mine suntem foarte fericiți. Vom avea un omuleț. Abia așteptăm să îl/o cunoaștem. Este totul așa un mister.

Rachel a declarat astfel că nu știe încă dacă va avea o fată sau un băiat. Acesta va fi primul copil al cuplului, însă cei doi au copii din relații anterioare. Actrița are un fiu de 11 ani cu fostul ei soț, Darren Aronofsky, iar Daniel Craig are o fiică de 25 de ani cu fosta soție Fion Loudon.

Rachel Weisz și Daniel Craig au devenit un cuplu în anul 2010 și s-au căsătorit în iunie 2011, în New York. Cei doi merg împreună la evenimente, însă în rest încearcă să își protejeze viața privată.

Citește și:
Claire Danes este însărcinată cu al doilea copil

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din people