Rachel McAdams este însărcinată cu primul copil

Actrița Rachel McAdams este însărcinată cu primul copil.

Rachel McAdams este însărcinată cu primul copil

Se pare că Rachel McAdams, actrița nominalizată la Oscar în 2016 pentru rolul din „Spotlight”, este însărcinată cu primul copil.

Potrivit E!News, mai multe surse au confirmat că actrița este însărcinată, însă până acum Rachel McAdams nu a confirmat această veste, iar reprezentanții acesteia nu au putut fi contactați. În ultima perioadă, Rachel a încercat să se ferească de atenția de presei, iar miercurea trecută a lipsit de la premiera filmului „Game Night”.

Rachel McAdams a declarat în numeroase rânduri că își dorește copii. În 2009, într-un interviu pentru revista People ea a vorbit despre mama sa, spunând că este cea care o inspiră și speră să fie o mamă la fel de bună.

Rachel McAdams a fost mereu discretă când a venit vorba de relații. Ultima dată ea a fost surprinsă ținându-se de mână cu scenaristul Jamie Linden în 2016, iar fanii acesteia cred că cei doi formează un cuplu. Rachel și Jamie nu au apărut până acum împreună pe covorul roșu.

A post shared by @hollywood.girls.ir on

Rachel McAdams a format un cuplu și cu Ryan Gosling, partenerul ei din „The Notebook”.

Citește și:
10 filme cu Rachel McAdams pe care trebuie sa le vezi

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people