Prințul William i-ar fi spus Prințului Harry că „i s-a urcat faima la cap” după interviul cu Oprah

Conversațiile dintre Harry și fratele său, William nu s-au terminat prea bine, spun sursele apropiate.

Prințul William i-ar fi spus Prințului Harry că „i s-a urcat faima la cap” după interviul cu Oprah

Multe lucruri s-au schimbat în urma interviului Ducilor de Sussex cu Oprah Winfrey de luna trecută – cu siguranță nici relația dintre Harry și fratele său, Prințul William, nu a făcut excepție.

„Conversația pe care Harry și William au avut-o după marele interviu nu s-a terminat prea bine”, a declarat miercurea aceasta o sursă apropiată pentru publicația Us Weekly. „William simte că Harry a exagerat de când s-a mutat în California – că succesul de la Hollywood i s-a urcat la cap”.

„Deja l-a acuzat pe Harry că a pus faima mai presus de familie după interviu”, a mai adăugat aceeași sursă.

Aceeași sursă a mai povestit pentru Us Weekly și faptul că William rămâne deschis conversației, în ciuda diferențelor clare de perspectivă. Pe 1 iulie, atât Ducele de Cambridge cât și Ducele de Sussex sunt așteptați la Palatul Kensington la ceremonia de dezvăluire a statuii mamei lor, Prințesa Diana, în ziua care ar fi marcat cea de-a 60-a aniversare a acesteia. Dacă Harry nu și-ar face apariția, „William nu îl va ierta niciodată”, crede sursa.

În timpul interviului special de două ore cu Oprah Winfrey, difuzat de CBS pe 7 martie, Prințul Harry a mărturisit că relațiile sale cu tatăl lui, Prințul Charles, în vârstă de 72 de ani, dar și cu fratele său cu 2 ani mai mare, Prințul William, s-au răcit.

„Îl iubesc foarte mult pe William. Este fratele meu. Am trecut prin iad împreună. Adică împărtășim aceeași experiență. Dar suntem pe drumuri diferite. Relația noastră e în pauză, momentan. Însă timpul vindecă tot, sper”, spunea acesta.

Ducii de Sussex au stârnit controverse în opinia publică și după afirmațiile potrivit cărora unul dintre membrii familiei britanice ar fi făcut remarci rasiste la adresa copilului nenăscut al lui Meghan Markle, iar aceasta a dezvăluit cum s-a gândit chiar la suicid, fiindcă se simțea neprotejată în fața acuzațiilor nefondate ale tabloidelor britanice.

Ulterior, în timpul unei vizite la o școală din Londra, Prințul William a răspuns acestor afirmații atunci când a fost întrebat de un reporter de la Sky News, spunând că „nu sunt deloc o familie rasistă”.

Prințul William și soția sa, Meghan Markle, au renunțat la începutul anului trecut la atribuțiile regale și s-au mutat peste ocean din dorința de a duce o viață mai liniștită, departe de furia presei – aceștia nu au mai primit bani de la Casa Regală, însă au continuat diverse colaborări cu Netflix și Spotify, dar și cu oranizațiile pe care le reprezentau.

De curând, Prințul Harry a început să lucreze atât ca chief impact officer la un startup de wellness din San Francisco, cât și în cadrul unei comisii a Institutului Aspen, o inițiativă nonprofit care promovează valorile unui tip de leadership dedicat idealurilor societății moderne.

Citește și:
Kylie Jenner nu mai este cea mai tânără miliardară din lume. Cine e tânărul de 18 ani care i-a luat locul

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people