Prințul William a făcut o nouă glumă adorabilă despre Kate Middleton și copiii săi

Prințul William ne amuză mereu cu declarațiile lui despre familie, amintind tuturor cât de greu este să ai trei copii mici.

Prințul William a făcut o nouă glumă adorabilă despre Kate Middleton și copiii săi

Prințul William se află într-o vizită oficială în Namibia și, la recepția organizată la British High Commissioner, acesta a ținut un discurs inspirațional, după întâlnirea pe care a avut-o cu membrii guvernului și liderii tineri.

Prințul William a vorbit despre rolul său în cadrul acestei vizite. „Vizita mea în Namibia este axată pe conservarea mediului. Este o problemă foarte apropiată de inima mea și știu că este un lucru de mândrie și pentru voi toți.” În cadrul acestei vizite, Prințul William s-a întâlnit și cu membrii organizațiilor Save the Rhino Trust Namibia și Integrated Rural Development and Nature Conservation.

Prințul William a făcut și o „glumă de tată” despre Kate și cei trei copii, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, în stilul caracteristic. „Sunt încâtat să vizitez Namibia pentru prima dată. Îmi pare rău că soția mea Catherine nu a putut să mă însoțească. Este foarte invidioasă. Mai ales că voi avea parte de câteva nopți de somn neîntrerupt departe de copiii mei minunați.”

Dacă ești o fană a familiei regale, știi că Prințul William a făcut numeroase alte afirmații amuzante. În urmă cu doar câteva săptămâni, acesta a vizitat Centrul Internațional de Logistică al Poștei Regale la Aeroportul Heathrow, unde Ducele de Cambridge a făcut o glumă despre toate drogurile care sunt reținute acolo. „Cred că ar fi bine să ieșim repede de aici, până nu ni se face un test antidrog.”

Evident, cele mai amuzante glume sunt cele despre viața de tată. În mai, la scurt timp după nașterea Prințului Louis, Prințul William a avut o reacție adorabilă. Potrivit People, după ce un fan l-a felicitat pentru nașterea fiului său, acesta a spus: „Căutăm un babysitter dacă voi toți sunteți disponibili.”

Având în vedere că Ducele de Cambridge a fost surprins adormind în timpul unei vizite oficiale, este ușor de înțeles de ce considera că are nevoie de o nouă bonă.

Citește și:
Prințul William ațipește în timpul primului eveniment oficial după nașterea celui de-al treilea copil al său

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people