Prințul Harry i-a adus un cadou adorabil lui Archie de la meciul Sentebale de polo

Prințul Harry s-a întors în Londra după ce a petrecut câteva zile în Roma, la meciul de polo organizat de asociația Sentebale.

Prințul Harry i-a adus un cadou adorabil lui Archie de la meciul Sentebale de polo

Săptămâna trecută, Prințul Harry a petrecut câteva zile departe de fiul său, Archie Harrison. Având în vedere că bebelușul Sussex are doar trei săptămâni, ne imaginăm că Ducelui i-a fost destul de dificil să călătorească departe de el și de soția lui, Meghan Markle. Meciul de polo organizat în Roma de asociația Sentebale a strâns donații pentru tinerii bolnavi de HIV din Lesotho și Botswana. Deși a fost destul de ocupat cu atribuțiile regale, prietenii lui Harry s-au gândit să-l surprindă pe tatăl mândru cu un cadou special pentru fiul său, și anume un ciocan cu mâner lung pentru polo.

Instrumentul care servește jucătorilor să paseze mingea și să înscrie puncte a fost creat în miniatură, imitând ciocanul pe care Harry îl folosește în meciuri, pictat în culorile steagului Marii Britanii, roșu, alb și albastru, dar și inscripționat cu numele Archie. Publicația Hello! a scris despre postarea Brand Machine Group pe Instagram, alături de cuvintele „Ziua meciului! Alături de un ciocan de polo exclusiv pentru bebelușul regal.”

Se pare că programul bebelușului Archie a fost deja stabilit pentru anul acesta, Meghan Markle și Prințul Harry urmând să călătorească alături de el peste câteva luni. Recent, Richard Eden a declarat pentru Daily Mail că „oficialilor din Africa de Sud li s-a spus să se aștepte la o vizită din partea Prințului Harry, a lui Meghan și a bebelușului Archie mai târziu, anul acesta'. Acesta a continuat prin a spune că „pregătirile au început' pentru vizită.

Citește și:
Serena Williams l-a întâlnit deja pe Archie, fiul lui Meghan Markle și al Prințului Harry

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people