Prințul Harry a dezvăluit o imagine inedită din vacanța în Canada, alături de fiul său, Archie

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat pe contul lor comun de Instagram o fotografie adorabilă cu fiul lor, Archie, din timpul vacanței petrecute în Canada.

Prințul Harry a dezvăluit o imagine inedită din vacanța în Canada, alături de fiul său, Archie

Prințul Harry și Meghan Markle și-au petrecut sărbătorile în Canada, alături de mama Ducesei de Sussex, Doria Ragland. Aceștia nu au participat la slujba anuală de la Sandringham alături de Regina Elisabeta a II-a, fiind totodată și primele sărbători pe care le petrec alături de fiul lor.

Cu toate acestea, ei au publicat pe contul lor de Instagram un video cu cele mai importante și frumoase amintiri pe care le-au avut în anul 2019, inclusiv turul regal pe care l-au făcut în Africa. Pe lângă urările către urmăritorii lor, la final le-au împărtășit o fotografie cu adevărat adorabilă cu Prințul Harry și Archie, în vârstă de opt luni. „Vă urăm tuturor un An Nou Fericit și vă mulțumim pentru sprijinul vostru constant! Ne-a făcut plăcere să vă întâlnim pe mulți dintre voi în toate colțurile lumii și abia așteptăm să vă vedem în număr cât mai mare anul viitor. Sperăm că anul 2020 vă va aduce fiecăruia dintre voi sănătate și fericire”, au scris cei doi la descrierea clipului.

Archie a purtat o pereche de cizme UGG care au fost un cadou de la generalul Peter Cosgrove și soția sa, Lynne, atunci când Prințul Harry și Meghan Markle au fost în vizită în Australia în octombrie 2018. Și cum foarte mulți au admirat căciula purtată de Archie, se pare că aceasta a fost tricotată de către o asociație caritabilă din Noua Zeelandă numită Make Give Love, care donează altor organizații câte o căciulă pentru fiecare comandă pe care o au. Căciulile sunt făcute de către mai mulți voluntari, iar cea purtată de Archie a primit-o Meghan Markle atunci când a vizitat Noua Zeelandă în anul 2018.

Ducele și Ducesa de Sussex au fost protagoniștii unei adevărate controverse după ce au anunțat că nu își vor petrece Crăciunul alături de Regina Elisabeta a II-a. Ei au decis să plece în Canada și să își petreacă sărbătorile alături de mai mulți prieteni, dar și de mama Ducesei.

Citește și:
Adevăratul motiv pentru care Meghan Markle și Prințul Harry au fost refuzați de către un restaurant din Canada

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people