Prințul George și-a invitat colegii de școală la Palatul Kensington, însă există un impediment

Se pare că Prințul George este foarte popular în rândul colegilor săi de școală.

Prințul George și-a invitat colegii de școală la Palatul Kensington, însă există un impediment

Potrivit The Sun, Prințul George și-a făcut mulți prieteni la școala la care învață și chiar i-a invitat pe aceștia la el acasă pentru a se distra împreună în timpul liber.

Singurul impediment este însă faptul că acasă la Prințul George înseamnă la Palatul Kensington, unul dintre cel mai bine păzite locuri din lume și nu oricine are acces, chiar dacă este vorba de niște copii de 6 ani.

„Kate și William sunt încântați de faptul că George se descurcă așa bine la școală, este popular și și-a făcut prieteni”, a declarat o sursă pentru The Sun. „Și, ca orice copil normal, el și-a invitat câțiva colegi la el acasă pentru a se juca. Singura problema este că cei mai mulți copii nu merg în locuri precum Palatul Kensington pentru a-și vizita colegii de școală”.

Bineînțeles, orice persoană invitată la Palatul Kensington – chiar dacă vorbim de copii – trebuie să primească mai întâi acordul celor care se ocupă de securitate.

„Este un lucru extraordinar pentru acești copii – și pentru părinții lor – să meargă într-un palat atât de frumos și încărcat de istorie și să vadă cum este în interior”, a mai adăugat sursa. „Însă implică un pic mai mult decât a planifica o întâlnire normală între copii, pentru că fiecare persoană care vizitează palatul trebuie să fie aprobată de departamentul de securitate”.

La începutul acestei luni Prințul George s-a întors la școală, însă de această dată alături i-a stat sora lui, Prințesa Charlotte, care a început cursurile la Thomas’s Battersea.

Citește și:
Porecla inedită pe care Prințesa Charlotte a avut-o la grădiniță

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people