Primele declarații ale Ginei Matache, mama Deliei, după ce a fost spitalizată și operată

Gina Matache, mama Deliei, a fost recent internată în spital pentru o operație.

Primele declarații ale Ginei Matache, mama Deliei, după ce a fost spitalizată și operată

Gina Matache, mama Deliei, și-a îngrijorat fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare după ce a postat o imagine cu ea în timp ce se afla în spital. La scurt timp, aceasta a oferit și lămuriri cu privire la problemele de sănătate pe care le are și care au determinat-o să apeleze la ajutorul medicilor.

Mama Deliei a dezvăluit într-un interviu acordat Antena Stars, care este motivul pentru care a fost operată. „Ce să pățesc? Nu am pățit nimic, doar m-am operat de glandă de tiroidă. M-am operat aseară. Dacă îmi era teamă, ce să fac? Trebuia să mă operez, m-am operat pur și simplu, mai ales că am fost pe mână bună, pe mâna specialiștilor, așa că…”, a declarat Gina Matache, în exclusivitate, pentru Antena Stars, citată de spynews.

„Nu se mai putea amâna această intervenție. Acum mă simt foarte bine. Nu am ce să zic, sunt niște oameni… să le dea Dumnezeu sănătate. În sfârșit, avem și noi niște medici ca lumea. Cel puțin aici, nu știu cum or fi în altă parte. Aici, de la portar până la ultima infirmieră e exemplar tot. Am avut noroc, nici măcar la operație nu am simțit durere, nu am simțit nimic”, a mai precizat mama Deliei.

Mama Deliei le-a mărturisit reporterilor că problemele cu glanda tiroidă datează încă din tinerețe, iar că în cursul acestei zile urmează să fie externată, așteptând și indicațiile doctorilor cu privire la alimentația din următoarea perioadă și lucrurile care îi sunt interzise.

„Încă nu mi-au dat medicii indicații legate de alimentație, probabil mâine la externare. Sunt foarte, foarte mulțumită. Am avut teamă la început, dar după ce am văzut cum stau lucrurile m-am relaxat total. Aveam probleme cu glanda tiroidă din tinerețe, de la vreo 30 de ani. În perioada aia nu punea foarte multe probleme, doar că am tot urmărit și la un moment dat, când mi s-a spus din mai multe părți că nu mai e cazul să stau, atunci am preferat să o scot. Eu cred că e bine, doar că mai am puține emoții când îmi dau rezultatul de la anatomia patologică. Nu pare să fie ceva rău, sunt încrezătoare că totul o să fie ok”, a mai declarat Gina Matache.

Citește și:
Tatăl Laurei Cosoi a decedat din cauza infecției cu noul coronavirus

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din people