Prima reacție a Selenei Gomez după ce Justin Bieber a recunoscut că a fost „iresponsabil” în relația lor

După ce Justin Bieber a recunoscut că a fost "iresponsabil" în relația cu Selena Gomez, a venit momentul să aflăm și care este reacția cântăreței cu privire la aceste declarații.

Prima reacție a Selenei Gomez după ce Justin Bieber a recunoscut că a fost „iresponsabil” în relația lor

Selena Gomez se simte în sfârșit eliberată după ce Justin Bieber a recunoscut în cadrul unui interviu pentru Apple Music că a fost „iresponsabil” în relația interioară, mai exact cea cu Selena.

„Selena se simte răzbunată după declarațiile lui Justin, dar asta nu înseamnă că uită tot ceea ce s-a întâmplat cât timp erau împreună”, a declarat o sursă pentru Hollywood Life.

Artista apreciază faptul că Justin a vorbit deschis despre greșelile din relația trecută. „Selena nu își dorește ca relația cu Justin să o definească, dar se simte mult mai bine după ce el a vorbit deschis despre ceea ce a făcut. Ea speră ca el să fi fost sincer deoarece cuvintele lui oricum nu o vor ajuta să treacă peste”, a mai adăugat sursa.

Cu toate că Justin Bieber este fericit acum alături de soția lui, Hailey, nu același lucru îl putem spune despre Selena Gomez, care acum câteva săptămâni dezvăluia faptul că a fost victima abuzului emoțional în relația trecută. „Am fost o victimă a abuzului emoțional. A trebuit să găsesc o cale să înțeleg asta abia când am devenit adult. Și a trebuit să înțeleg alegerile pe care le-am făcut..” Chiar dacă Selena Gomez nu a menționat numele lui Justin, fanii ei sunt convinși că făcea referire la el.

Odată cu declarațiile făcute de Justin, putem înțelege că el își asumă greșelile făcute în relația trecută. „În relația anterioară, am fost nebun, am fost iresponsabil. (Cu Hailey) mi-am luat timpul necesar să mă refac și să mă concentrez asupra mea și să încerc să iau deciziile corecte. Și da, am devenit mai bun”, a declarat Justin Bieber.

Relația dintre Selena Gomez și Justin Bieber a fost destul de controversată. Ei s-au împăcat și s-au despărțit de mai multe ori în cei 7 ani de relație. În anul 2018, la puțin timp după ce s-au despărțit, Justin s-a logodit cu modelul Hailey Baldwin. Cei doi s-au căsătorit anul trecut în luna septembrie.

Citește și:
Selena Gomez a dezvăluit că a fost victima abuzului emoțional

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people