Prima imagine cu fiul lui Justin Timberlake și al Jessicăi Biel, în vârstă de 11 luni

Phineas, fiul lui Justin Timberlake și al Jessicăi Biel, în vârstă de numai 11 luni, și-a făcut debutul pe contul de Instagram al tatălui său, cu ocazia unei postări prilejuite chiar de Ziua Tatălui.

Prima imagine cu fiul lui Justin Timberlake și al Jessicăi Biel, în vârstă de 11 luni

Fiul lui Justin Timberlake și al soției sale, Jessica Biel, tocmai și-a făcut debutul pe contul de Instagram al tatălui său, cu ocazia unei postări făcute de acesta tocmai pentru a celebra Ziua Tatălui. Micuțul Phineas, în vârstă de doar 11 luni, are parte astfel de prima sa apariție publică în fața fanilor celebrului său tată și al la fel de celebrei mame.

În imaginea postată de cântăreț, fiul lui Justin Timberlake participă împreună cu fratele său mai mare, Silas, în vârstă de 6 ani, și cu tatăl său la un joc video, micuțul fiind, și el, echipat cu un controller pe care totuși e destul de sigur să spunem că nu știe încă să îl utilizeze.

Postarea lui Timberlake conține și un mesaj scris în care cântărețul își exprimă sentimentele cu ocazia Zilei Tatălui. „Să fiu tată e mai bine decât orice mi-aș fi imaginat. Sunt recunoscător taților și bunicilor mei pentru că au deschis drumul, făcând sacrificii astfel încât eu să-mi pot trăi visul, și pentru că m-au învățat că viața adevărată se întâmplă în toate micile momente. O zi a tatălui fericită tuturor taților!!!”

Phineas, fiul lui Justin Timberlake apare astfel pentru prima dată într-o imagine postată de unul dintre părinții săi, dar atât cântărețul cât și soția sa au fost dintotdeauna deosebit de discreți în ceea ce privește viața lor privată, și mai ales când a venit vorba despre copiii lor. Phineas, spre exemplu, a venit pe lume în luna iulie a lui 2020, dar cuplul nu a anunțat fericita veste decât șase luni mai târziu.

Mai târziu, Jessica Biel a mărturisit într-un interviu că nu a intenționat să țină nașterea secretă, ci că pur și simplu în mijlocul primului val al pandemiei a mers cu familia în Montana și nu au mai plecat de acolo. Biel însă a menționat că Justin Timberlake a putut să asiste la nașterea celui de-al doilea fiu al său, imediat după ridicarea restricțiilor. „A fost un moment în care nu era permis să participe nimeni, și devenisem foarte nervoasă în legătură cu situația. Dar da, i-au permis. Cred că dacă ar fi trebuit să fiu singură acolo ar fi fost oribil. Aș fi fost foarte speriată.”

Așadar, fiul lui Justin Timberlake s-a născut cu tatăl său alături, iar acesta avea să declare mai târziu, pentru The Ellen DeGeneres Show, câte ceva despre cum trăiește viața de părinte. „El e grozav și foarte drăguț. Nimeni nu doarme. Dar suntem încântați. Și nu am putea fi mai fericiți. Suntem foarte recunoscători.”

Citește și:
ADEVĂRATUL motiv pentru care Harry & Meghan au acceptat celebrul interviu acordat lui Oprah

Foto: Instagram, arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video