Prima imagine cu fetița Ioanei Grama este cu adevărat emoționantă

Ioana Grama a născut în urmă cu câteva zile, iar ea le-a împărtășit fanilor de pe Instagram o imagine emoționantă alături de fetița ei.

Prima imagine cu fetița Ioanei Grama este cu adevărat emoționantă

În vârstă de 26 de ani, Ioana Grama a născut în dimineața zilei de duminică o fetiță care a primit numele de Ayana. Ioana a ales să nască natural la o clinică destul de cunoscută din Cluj-Napoca. 

Chiar după ce a născut, Ioana Grama a postat pe Instagram Stories mai multe imagini cu ea, spunându-le fanilor că atât ea, cât și fetița ei, Ayana, se simt bine: „Suntem bine. Ayana este perfectă. Am născut natural, la ora 3:37 şi până acum trei ore am avut-o cu mine, am alăptat, a fost minunat. Am trimis-o să mă pot odihni şi încerc să dorm pe reprize. Naşterea naturală e miraculoasă. Nu mă doare nimic şi merg singură la baie. Vă mulţumim pentru toate mesajele”, a scris Ioana Grama pe Instagram, chiar după ce a născut.

Pe tot parcursul sarcinii, Ioana Grama le-a vorbit sincer urmăritorilor de pe rețelele de socializare despre problemele cu care s-a confruntat, dar a spus și că perioadele mai grele au făcut-o mai puternică: „Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când iți simți copilul mișcând. Pentru mine, asta e cea mai frumoasă parte a sarcinii, în rest, nu e ca-n poveștile pe care le-am auzit eu. E greu și de multe ori dureros, dar merită toate ‘sacrificiile’ pentru momentele care urmează.”

Cu această ocazie, Ioana a postat pe contul de Instagram o imagine emoționantă cu fetița ei, în timp ce o alăptează. Ioana Grama a spus în repetate rânduri pe rețelele de socializare faptul că își dorește foarte mult să trăiască această experiență.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

what a feeling…

O postare distribuită de IOANA GRAMA (@ioanagrama) pe

Imaginea cu Ioana și cu fetița ei, Ayana, a strâns rapid foarte multe aprecieri, aproximativ 50.000 de like-uri, dar și comentarii. „Să fiți fericiți și sănătoși!”, a fost comentariul Ancăi Serea. „Ce frumoasă ești”, „Radiezi”, „Felicitări, să fie sănătoasă, fericită și norocoasă”, „Câtă frumusețe în poza asta”, au fost alte comentarii pe care urmăritorii ei le-au lăsat la imaginea cu cele două.

Ioana Grama și-a surprins fanii atunci când a anunțat în luna mai faptul că este însărcinată. Ea a decis să facă anunțul într-un mod inedit, postând o imagine cu ea și cu Alexandru, soțul ei, din timpul unei călătorii în Bali. Pe data de 24 august, Ioana Grama și Alexandru Țăgurean s-au căsătorit civil, ceremonia având loc în Parcul Central din Cluj-Napoca. Naşii celor doi au fost Sînziana Iacob, o cunoscută bloggeriţă de fashion şi beauty, şi soţul ei, Alexandru Iacob. Soţul Ioanei, Alexandru Țăgurean, este de meserie însoţitor de zbor.

Citește și:
Ioana Grama s-a căsătorit civil

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people