Premieră în Asia Express România – prima cerere în căsătorie din istoria emisiunii

Asia Express, reality show difuzat de Antena 1 de luni până miercuri, a mai bifat o premieră – prima cerere în căsătorie.

Premieră în Asia Express România – prima cerere în căsătorie din istoria emisiunii

În ediţia difuzată marţi, 14 aprilie, Speak şi-a luat inima-n dinţi şi a cerut-o de soţie pe Ştefania. Atunci când concurenţilor li s-a cerut să scrie o scrisoare către partener, Speak a transformat-o într-o adevărată declaraţie de dragoste care s-a încheiat cu „Vrei să fii soţia mea?'.

Momentul a fost motiv de lacrimi de bucurie atât pentru Ştefania, cât şi pentru ceilalţi concurenţi, care s-au apucat imediat să facă planuri pentru viitoarea nuntă.

Tot în ediţia de marți s-au aflat şi care sunt cele trei echipe care pornesc în cursa pentru ultima şansă. Alex şi Radu, Adda şi Cătălin, Speak şi Ştefania luptă în această seară pentru un loc în etapa finală. Taiwanul le-a pregătit una dintre cele mai grele curse de până acum. Pe lângă dificultatea misiunilor, a fost o zi cu ploaie torenţială, care nu s-a oprit nici măcar un minut, cu frig şi vânt puternic. Concurenţii sunt nevoiţi să se transforme azi în adevăraţi detectivi pentru a desluşi toate indiciile plasate de Gina pe Drumul Comorilor.

Aventura din Taichung, oraş în care se desfăşoară această cursă, îi va duce şi în locuri spectaculoase, aşa cum este Satul Curcubeu, una dintre principalele atracţii turistice ale Taiwanului. Cine va reuşi să facă faţă acestei provocări şi ce culoare va avea ancora, vei descoperi în această seară.

Citește și:
EXCLUSIV: Alexandru Abagiu despre Asia Express – „Am fost pus față în față cu cea mai mare frică a mea”

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people