Paris Jackson vorbește cu sinceritate despre presiunea de a trăi în umbra regretatului Michael Jackson

Paris Jackson, fiica legendarului star pop Michael Jackson, a vorbit despre despre celebritate și presiunea de a face parte din această industrie.

Paris Jackson vorbește cu sinceritate despre presiunea de a trăi în umbra regretatului Michael Jackson

La 11 ani de la moartea tatălui său, legendarul Michael Jackson, Paris Jackson vorbește cu sinceritate despre cariera ei în industria muzicală și a cinematografiei.

În cadrul unei serii intitulate Unfiltered: Paris Jackson And Gabriel Glenn, care se concentrează pe viața sa și a iubitului ei, Gabriel Glenn, și care abordează subiecte precum spiritualitate, sexualitate, muzică și familie, Paris Jackson vorbește deschis despre presiunea și provocarea de a trăi în umbra celebrității tatălui său. „Vedeți un copil care crește în ochii publicului și uitați că sunt și eu un om. Nu eram pregătită atunci să intru în lumea asta, dar simt că acum sunt.”

Paris Jackson a mărturisit că Gabe, prietenul ei, a avut un rol important în viața ei. „Atunci când l-am cunoscut pe Gabe, am început să fac muzică. Am simțit că suntem pe aceeași lungime de undă. Gabe a înțeles durerea prin care treceam și m-a ajutat să îmi dau seama că m-am născut să fac asta.”

Paris a mai spus și faptul că își dorește ca muzica pe care o produce să aibă un impact asupra celorlalți. „Vreau să îi fac pe ceilalți să se accepte pe sine și să aibă curaj. Aș vrea ca muzica mea să îi ajute să se conecteze și să influențeze într-un fel. Un Jackson care face muzică folk-indie? Nu este ceva la care v-ați fi așteptat.”

Recent, a fost anunțat faptul că Paris Jackson va interpreta rolul lui Isus într-un film regizat de Janell Shirtcliff. În afară de Paris Jackson în film mai joacă Bella Thorne, muzicienii Josie Ho, Gavin Rossdale, Jamie Hince și Alison Mosshart, dar și modelul Andreja Pejic. De asemenea, nu ar fi primul film în care Paris Jackson joacă. Ea a mai interpretat roluri în câteva episoade ale serialului Star, dar și în filmul de lungmetraj Gringo și a mai apărut și în clipul piesei Rescue Me a trupei 30 Seconds to Mars.

Citește și:
Megan Fox le răspunde fanilor scandalizați de faptul că actrița a fost prezentată în ipostaze sexy atunci când era minoră

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video